In tramvai, postere ochioase - de care te poti rezema la curbe - ni-i arata pe mult fotogenicii poeti ieseni. Intr-un alt mijloc, de data asta elegantul Orient Expres, ii putem intilni pe alti condeieri ieseni, orgoliosii transeuropeni, alta generatie decit cea din tramvai, cu ambitios acces la topul continental. Petru Comarnescu, ce-mi devenise punctual colaborator de rasa la "Cronica" si pe care-l si puteam vizita - privilegiu! - in chilia lui de pe Icoanei, batea conversatia noastra la masina ("Sa nu uitam ce-am vorbit..."). El, homo americanus, scriindu-si textele - spre stupefactia mea de om al pensulei si al pixului - direct la masina. Intr-un timp, comunist, atit de ramas in urma, prefigura, pitoresc, actuala civilizatiei a computerului. Pe care n-a mai prins-o. Pe care o prind, nu insa a renunta la pensula si la pix. Personaj inclasabil al literelor franceze, Pierre Drieu la Rochelle (1893-1945) se ofera si ca model de radicalitate morala. Cu romane de o vizibila tenta proustiana, nu si cu amploarea scenaristica a premergatorului, la Rochelle, fascinat de ideea sinuciderii, e ostracizat, dupa razboi, pentru nuantata lui orientare profascista, isi si pune capat zilelor, lasind posteritatii o proza de incintatoare subtilitate. Dar si o complicata cazuistica biografica. Deschizind, intimplator, ultimul lui roman tradus la noi, Focurivii, ma afund in hatisul fineturilor acestui dandy al saloanelor pariziene, "barbatul coplesit de femei", cu aceleasi amoruri mortale, cu personajul ce-si pregateste, minutios, propria-i moarte. Cum o va face insusi scriitorul. Nimic morbid insa in aceasta proza de o sclipitoare scriitura. Cu ce detasare inteligenta, Alain, din Focuri vii, isi urmareste zilele terne in azilul, oarecum vesel, prin vesela decrepitudine, in care medicul curant e un special: "Acest soi de preot impingea ipocrizia pina in punctul in care devenea cu adevar