Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima strigare pentru ofertele de Paşte

Publicat in Adevarul, duminică 22 martie 2009 ·

Unele pensiuni au pregătit pentru vizitatori plimbări cu limuzina la mănăstiri sau concerte de muzică live. Cu o lună înainte de Paşte, o mare parte dintre pensiunile sucevene mai au numai câteva locuri de cazare disponibile. „Locurile s-au ocupat aproape în întregime, iar pentru cele rămase aşteptăm confirmări,” ne-a declarat administratorul Complexului Popas Turistic Bucovina. Un pachet pentru două persoane cu toate mesele incluse, masă festivă de Paşti şi băutură variază între 1.000 lei şi 1.700 lei la pensiuni de trei şi de patru stele. Perioada acoperită este de la trei până la cinci nopţi. Unii ofertanţi vin cu promoţii atractive. De exemplu, la pensiunea suceveană ,,Căprioara” o cameră dublă care costa 120 lei pe noapte anul trecut se poate ocupa acum cu 80 lei. ,,Venim în întâmpinarea clienţilor, ţinând cont de criza financiară. Decât să avem preţuri mari şi să nu ne vină turişti, mai bine facem reducere ca să se ocupe locurile”, ne-a declarat Vlavius Munteanu, proprietar de pensiune. Turiştii pot să servească meniuri tradiţionale bucovinene cu ouă roşii, miel, sarmale şi cozonac. „Avem bucătăria noastră unde pregătim totul. Nu cumpărăm nimic din comerţ”, ne-a declarat Maria Burcu, administrator la pensiunea David. La alte pensiuni, în ziua de Paşte se pregăteşte miel la proţap sau la rotisor, se face foc de tabără, iar clienţii primesc palincă şi vin din partea casei. Unele pensiuni, amenajate chiar în apropierea mănăstirilor, pregătesc pentru turişti pelerinaje cu microbuzele pe la lăcaşurile de cult din zonă. O excursie de o zi costă 20 lei de persoană. Limuzină la poarta pensiunii O altă surpriză pregătită pentru vizitatori este o plimbare cu limuzina. De exemplu, la pensiunea-Restaurant Luxor, turiştii au la dispoziţie două limuzine pentru grupuri organizate. Doritorii se pot plimba gratis cu luxoasa maşină până la poarta mănăstirilor. Posi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 56 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum o ora
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 2 ore
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum 2 ore
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°