Oltchim are toate şansele să obţină la sfârşitul acestei săptămâni calificarea matematică în grupele principale ale Ligii Campionilor, chiar dacă va mai avea de susţinut încă două meciuri. Duminică, de la ora 19.30, campioana României va înfrunta formaţia daneză Randers, iar cu două puncte s-ar desprinde la şase lungimi în grupa A, diferenţă imposibil de surmontat în ultimele două etape de adversara sa, clasată pe locul 3. Pe lângă valoarea celor două combatante, Oltchim are şi avantajul formei sportive. Dacă Vâlcea a câştigat toate cele nouă partide oficiale disputate în acest sezon, Liga Naţională plus Liga Campionilor, în schimb Randers a intrat pe o pantă descedentă. Miercuri seara, campioana Danemarcei a înregistrat a treia înfrângere consecutivă, după jocurile cu Hypo Viena şi Oltchim. De această dată, Randers a pierdut în întrecerea internă, pe teren propriu, cu FC Midtjylland, scor 23-26, rezultat în urma căruia a pierdut şi şefia în Danemarca. Adversara Oltchimului a retrogradat chiar pe locul 3 în campionatul intern, după Viborg şi FC Midtjylland, care au cu două puncte mai mult, 15. Sofie Strangholt a fost principala marcatoare a formaţiei din Randers, cu 8 goluri.
Oltchim are toate şansele să obţină la sfârşitul acestei săptămâni calificarea matematică în grupele principale ale Ligii Campionilor, chiar dacă va mai avea de susţinut încă două meciuri. Duminică, de la ora 19.30, campioana României va înfrunta formaţia daneză Randers, iar cu două puncte s-ar desprinde la şase lungimi în grupa A, diferenţă imposibil de surmontat în ultimele două etape de adversara sa, clasată pe locul 3. Pe lângă valoarea celor două combatante, Oltchim are şi avantajul formei sportive. Dacă Vâlcea a câştigat toate cele nouă partide oficiale disputate în acest sezon, Liga Naţională plus Liga Campionilor, în schimb Randers a intrat pe o pantă descedentă. Miercuri seara