Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbaţii, mai puţini sensibili decât femeile

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 30 noiembrie 2009 ·

Bărbaţii şi femeile răspund în mod diferit atunci când se află unor momente intens emoţionante, este concluzia unui studiu efectuat de o echipă de cercetători din Cracovia, Polonia. Sursa: Hepta

Aceştia au studiat activitatea cerebrală a 40 de voluntari, 21 de femei şi 19 barbaţi, cărora li s-au arătat diferite imagini din viaţa de zi cu zi în care erau evocate diferite stări emoţionale. S-a observat astfel că, în cazul bărbaţilor, activitatea era mai intensă în acele emisfere cerebrale care au legătură cu pericolul şi cu modalitatea de a-l elimina, în timp ce femeile erau stimultate mai mult la nivelul emoţiilor.

Răspunsul loveşte sau fuge

Imaginile au fost expuse în două tranşe. În prima dintre ele au fost prezentate numai aspecte negative ale vieţii, iar în cea de-a doua toate imaginile au fost pozitive.

Cercetătorii au remarcat că, în timp ce vizionau imaginile negative, activitatea cerebrală a femeilor era mai intensă în partea stângă a talamusului, unde se află centrii durerii şi ai plăcerii.

În schimb, bărbaţii au avut o activitate mai intensă în zona stângă a creierului, care joacă un rol decisiv în controlul funcţiilor involuntare, printre care respiraţia, pulsul şi digestia. Tot de aici sunt coordonate şi acţiunile în caz de pericol, sau, aşa cum este numit în termeni medicali, apare “răspunsul loveşte sau fuge”.

“Datorită acestei cercetări putem afirma cu certitudine că, atunci când sunt confruntaţi cu pericolul, bărbaţii sunt mai predispuşi să acţioneze decât femeile”, a spus doctorul Andrzej Urbanik, unul dintre autorii studiului.

Femeile se regăsesc în amintiri

În timp ce vizualizau imaginile pozitive, activitatea cerebrală a femeilor se desfăşura cu mai mare intensitate în partea creierului care este asociată memoriei. De cealaltă parte, bărbaţii solici

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 36 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 26 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 15 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 3 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 5 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°