Dacă cu numărătoarea inversă ne-am cam lămurit cum stăm – cele 100 de zile au devenit, deja, vreo 90 – cu numărătoarea „perversă” sunt unele probleme. Deja, după o pace relativă, rezultatele sondajelor de opinie au început să se bată cap în cap sub presiunea banilor puşi la bătaie de către cei care le comandă. În timp ce INSOMAR îl creditează pe contracandidatul lui Băsescu, cu un spectaculos 29,6%, CSOP-ul îl pune la punct cu doar 21%. O diferenţă de aproape 9 procente depăşeşe orice marjă de eroare practicată de instituţii care folosesc aceleaşi metode statistice. Să nu ne mirăm însă prea tare, pentru că vom avea şi alte prilejuri în cele trei care au mai rămas până la finiş.

Unica certitudine de până în prezent este scăderea constantă a procentelor preşedintelui în exerciţiu. Fenomenul nu este întâmplător: erodarea încrederii acordate unei personalităţi este un proces aproape obiectiv, cu atât mai mult în vremuri de criză, chiar dacă atribuţiile executive nu sunt explicit în sarcina sa. Marja de siguranţă a lui Traian Băsescu planează asupra unui eşantion de aproximativ 35% dintre cei cu intenţii de vot. În mod normal (dar ce mai e astăzi normal?) n-ar avea cum să scadă sub acest plafon. Rămâne însă o recunoscută impactul evenimentului de la 23 August, când a fost dată în vileag afacerea cu armament a fratelui său. De-a lungul mandatului, Traian Băsescu a avut de făcut faţă la numeroase „dezvăluiri senzaţionale”, unele reale, altele fictive. Niciodată însă, impactul la public nu a fost unul consistent. De regulă, chiar atunci când au planat serioase umbre de vinovăţie, publicul a trecut cu uşurinţă peste acestea, considerând că demersurile sale pozitive sunt prioritare faţă de inerentele erori umane. Mai de fiecare dată preşedintele a identificat unul sau mai mulţi vinovaţi, asupa cărora a încercat să transfere responsabilităţile. În cazul de faţă, este prim