Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărătoarea perversă

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 28 august 2009 ·

Dacă cu numărătoarea inversă ne-am cam lămurit cum stăm – cele 100 de zile au devenit, deja, vreo 90 – cu numărătoarea „perversă” sunt unele probleme. Deja, după o pace relativă, rezultatele sondajelor de opinie au început să se bată cap în cap sub presiunea banilor puşi la bătaie de către cei care le comandă. În timp ce INSOMAR îl creditează pe contracandidatul lui Băsescu, cu un spectaculos 29,6%, CSOP-ul îl pune la punct cu doar 21%. O diferenţă de aproape 9 procente depăşeşe orice marjă de eroare practicată de instituţii care folosesc aceleaşi metode statistice. Să nu ne mirăm însă prea tare, pentru că vom avea şi alte prilejuri în cele trei care au mai rămas până la finiş.

Unica certitudine de până în prezent este scăderea constantă a procentelor preşedintelui în exerciţiu. Fenomenul nu este întâmplător: erodarea încrederii acordate unei personalităţi este un proces aproape obiectiv, cu atât mai mult în vremuri de criză, chiar dacă atribuţiile executive nu sunt explicit în sarcina sa. Marja de siguranţă a lui Traian Băsescu planează asupra unui eşantion de aproximativ 35% dintre cei cu intenţii de vot. În mod normal (dar ce mai e astăzi normal?) n-ar avea cum să scadă sub acest plafon. Rămâne însă o recunoscută impactul evenimentului de la 23 August, când a fost dată în vileag afacerea cu armament a fratelui său. De-a lungul mandatului, Traian Băsescu a avut de făcut faţă la numeroase „dezvăluiri senzaţionale”, unele reale, altele fictive. Niciodată însă, impactul la public nu a fost unul consistent. De regulă, chiar atunci când au planat serioase umbre de vinovăţie, publicul a trecut cu uşurinţă peste acestea, considerând că demersurile sale pozitive sunt prioritare faţă de inerentele erori umane. Mai de fiecare dată preşedintele a identificat unul sau mai mulţi vinovaţi, asupa cărora a încercat să transfere responsabilităţile. În cazul de faţă, este prim

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 22 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°