Micuţa localitate, altădată puternic industrializată, este astăzi o fantomă în care mai locuiesc doar bătrânii şi şomerii. Criza a lovit puternic oraşul încă de la mijlocul anilor ’90, când Combinatul Siderurgic a început să fie ras de pe faţa pământului. Astăzi, doar câteva ruine mai amintesc de faptul că oţelul de aici ajungea în întreaga lume, iar muncitorii primeau cele mai mari salarii din ţară.
Doar o mână de oameni, până într-o mie, au avut norocul să-şi găsească de lucru la cei câţiva investitori care au deschis o fabrică de lenjerie şi una de produse sanitare.
Restul locuitorilor muncesc în oraşele învecinate, la furat de fier vechi de pe rampa fostului combinat sau au plecat în străinătate.
„Se trăieşte din ce se poate, oamenii mai merg la săpat după fier vechi. Nu este altă cale, dar tot e bine că încă nu au început să-ţi dea noaptea în cap”, spune nea Florică.
Pescuitul pe baltă = supravieţuire
De dimineaţa şi până seara locul este animat doar de pensionarii din siderurgie, întinşi pe băncile din parcurile oraşului. Cei care nu au avut norocul să prindă pensia sunt la lucru cu ziua în gospodăriile din satele vecine sau la pescuit pe Strei.
„Am muncit 12 ani la combinat, apoi la construcţia de baraje. Am pensie de 700 de lei şi nu mă descurc cu ea, dar e mai bine decât nimic. Vin de dimineaţa la pescuit şi mai prindem nişte fâţe d-astea. E singura noastră şansă de a avea carne pe masă. Tinerii sunt toţi plecaţi la muncă la sârbi, la unguri, la italieni, pe unde au putut. E mai bine decât să mori de foame la tine acasă”, spune Gheorghe Arpad.
Grădinărit în faţa blocului
Tanti Lia, pensionară, şi-a făcut o grădină de zarzavaturi chiar în zona verde din faţa blocului. „Ce să fac, nu am pământ şi nici bani. Cum pensia e mică, mai pun un zarzavat