Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paralizia PNL

Publicat in Jurnalul, joi 19 octombrie 2006 ·

Theodor Stolojan a demisionat de la Cotroceni. E un fapt care limpezeste situatia domniei sale, pana acum mai mult decat ambigua, cu insemnate pagube nu numai pentru imaginea sa de politician serios, dar si pentru imaginea de echidistanta a lui Traian Basescu. E in acelasi timp un fapt care dovedeste ca Theodor Stolojan a capatat incredere in Proiectul de la Pitesti si, ca prin urmare, va merge pana la capat in campania declansata impreuna cu ceilalti rebeli.

Intamplarea de luni seara ar trebui sa sporeasca ingrijorarile actualei conduceri a PNL si, mai ales, s-o indemne la masuri rapide si radicale, altele decat cele de rutina, cum ar fi primirea de telegrame de adeziune de la filiale. Tot luni, conducerea PNL a anuntat si una din masurile mai aparte de contracarare a cruciadei celor cinci. Membrilor PNL li s-a lansat avertismentul ca vor fi exclusi din partid daca se vor alia la Grupul de initiativa.

Pe termen scurt, poate ca decizia va avea o anume eficienta. Pe termen lung si chiar pe termen mediu, e dezastruoasa. Intr-un partid, chiar si intr-unul comunist, solidaritatea cu liderii de la Centru e o chestiune de optiune personala. Sigur, si intr-un partid democratic, nu numai intr-unul totalitar, solidaritatea asta poate fi impusa. Ce temeiuri se pot gasi insa intr-o solidaritate din frica sau din oportunism? Nu era, oare, mai normal ca actuala conducere a PNL sa declare ca fiecare membru e liber sa aleaga intre conducerea aleasa statutar si Grupul de initiativa? S-ar fi limpezit apele.

Si chiar daca PNL ar fi ramas doar cu cateva sute de membri, forta convingerii interioare ar fi fost infinit mai mare decat forta constrangerii. Dar nu numai atat. Procedand astfel, conducerea PNL a mai comis si aceste greseli:

a) a confirmat acuzatiile aduse lui Theodor Stolojan ca membrii asculta de echipa de la Centru de teama;

b) au adancit impres

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 47 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 14 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vaslui: Două femei au MURIT după ce au intrat cu mașina într-un copac

Gandul acum o ora
Un accident teribil a avut loc în județul Vaslui, după ce o mașină s-a izbit violent de un copac. În autoturism se aflau două femei, iar ambele au decedat în urma impactului. Tânăra care a pierdut controlul volanului era chelneriţă la un restaurant

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°