Vorbele lui Dumitru Costin și fâstâceala în a-și ține speech-ul de pe scaun, lângă premier, ori de la tribună, l-au făcut pe primul-ministru Victor Ponta sa-și acopere ochii zâmbind
Primul-ministru Victor Ponta participă la întrunirea de la Autoritatea Națională pentru Sport, care are loc în aceste momente.
Printre declarații:
Îl felicit pentru entuziasm, pe Nicu Bănicioiu care se confruntă pentru prima dată cu această problemă. Ce să facem pentru sport?
Sunt un premier care iubește sportul și vreau să ajut
Ne-am ținut de cuvânt cu premiile
Am promis că facem un Minister al Sportului și l-am făcut
l-am bătut la cap pe ministrul Educației la fiecare ședință de Guvern, pentru că sistemul educației e extrem de conservator când e vorba de sport. Trebuie să introducem mai multe ore de sport.
De câte ori m-am întâlnit cu cei de la Rompetrol, ei vorbeau de redevențe, eu vorbeam despre Oltchim, echipa de sport.
Nu pot eu să fac pachetul legislativ pentru promovarea sportului pe o perioadă de 10-15 ani, dar haideți să începem o dată.
Între timp protestele la Oltchim Continuă, ca și cele de la Mechel. PROTESTE disperate la Oltchim și Mechel Câmpia Turzii. Ponta e preocupat de sport