Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Pensie de 17.969 de lei pentru Ioan Amarie, fostul şef DNA

Publicat in Adevarul, vineri 4 iunie 2010 ·

Ioan Amarie (58 de ani) susţine că va da statul român în judecată la CEDO dacă-i va fi redusă pensia şi le recomandă pensionarilor să procedeze la fel.

Ioan Amarie este unul dintre cei mai cunoscuţi şi controversaţi procurori din România, de numele căruia sunt legate dosare grele, printre care „Flota“, în care a fost cercetat preşedintele României, Traian Băsescu, ori dosarul „Păvălache“, în care este implicat Adrian Năstase. Doctor în drept procesual penal, Ioan Amarie a lucrat 30 de ani în magistratură.

Între 1980 şi 1999 a fost şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, după care a ocupat funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, până în anul 2002, când a pus bazele Parchetului Naţional Anticorupţie, în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Ioan Amarie a condus această instituţie timp de trei ani.

S-a retras după „Flota“

În 2005, Ioan Amarie a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii eliberarea din toate funcţiile şi ieşirea la pensie. Surse, a căror identitate este protejată, leagă această cerere de dosarul „Flota“. De altfel, şi fostul procuror general lasă să se înţeleagă motivul pensionării sale la doar 53 de ani: „Puteam să mai rămân în magistratură măcar 15 ani. Trebuia să mă pensionez şi cred că e lesne de înţeles de ce“, a spus Ioan Amarie, fostul şef DNA.

Din 2005, ex-procurorul este pensionar cu acte în regulă, iar statul român îi acordă o indemnizaţie lunară de 17.969 de lei. Fostul şef de la DNA este convins că pensia este meritată. „Timp de 30 de ani am fost procuror şi am dus o viaţă plină de privaţiuni. Nu am avut voie să desfăşor o altă activitate în afară de cea de magistrat. Am trecut prin situaţii diferite, am fost calomniat, ultragiat şi ameninţat chiar cu moartea. Pensia pe care o primesc nu compensează tot ceea ce am făcut şi nu aş mai face acest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 39 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 40 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 2 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 56 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°