Fiecare om are o sumedenie de dorinţe într-o viaţă şi fiecare ştie din experienţă că unele se împlinesc, altele nu. Unele se împlinesc rapid, pentru împlinirea altora trebuie să avem răbdare, să lucrăm intens uneori, iar altele nu se împlinesc niciodată. Ce sunt dorinţele, de fapt? Cum se nasc ele în interiorul nostru? Ce se întâmplă cu noi atunci când ne dorim ceva prea mult şi nu avem parte de împlinire? Pot fi periculoase dorinţele şi de ce? În ce condiţii dorinţele noastre sunt curate şi – din pricina asta - se pot împlini? Dacă putem vorbi de dorinţe curate, înseamnă că există şi dorinţe necurate?

S.N. Lazarev spune că dorinţele omeneşti se nasc din iubire: „dorinţele sunt principalul concurent al iubirii şi ambele sunt legate de acţiune. Dorinţele şi acţiunile noastre sunt cu atât mai curate cu cât noi ne putem dezice de ele în favoarea iubirii. Sufletul nostru se umple de iubire şi respectiv de energie. Energia generează dorinţele şi acţiunea.” Deci, dorinţele curate se nasc din iubirea pe care o simţim în momentul în care nu depindem de împlinirea lor. Suntem fericiţi şi dacă nu ni se dă ceea ce vrem. Pare un paradox, dar este unul care poate fi verificat în practică.

Omul are energie şi dorinţe atunci când sufletul său este mai mult conectat la iubire. Dacă sufletul simte iubirea, neîmplinirea dorinţei nu-l face agresiv, nu-i creează depresie, nici furie, nici ură.

Dorinţele sunt periculoase atunci când omul este ataşat de ceea ce este omenesc şi crede că lucrurile, oamenii, relaţiile sunt făcute spre a-i împlini dorinţele şi a-l face fericit. În fapt, chiar raţiunea singură (atunci când este utilizată) ne spune că nu toate dorinţele trebuie să ni se împlinească.

Acceptarea acestei percepţii ca făcând parte din realitatea omenească reduce agresivitatea şi ne ajută să ne păstrăm iubirea, starea de bine şi starea de conectare cu Dumnez