Citând adaptat, cu voia dvs., din scrisoarea ce ne-a sosit după ani, sunteţi acelaşi misterios-spumos Ioan de Savonarola (mă rog!) şi, în pragul hotărârii de-a tipări o carte de versuri, faceţi o selecţie fără cusur şi cereţi o evaluare, lucru pe care l-am executat în rândurile mai sus înşiruite. Cele opt piese alese din sumar ni se par închegate, chiar dacă omul care le-a scris se simte locuitorul conştient al nemulţumirii de sine, al unei fertile stări de vraişte, al unei neliniştitoare îndoieli. Deducem că placheta Treptele desăvârşirii apărând în curând, dar într-un tiraj minuscul şi cu sorţi săraci de epuizare, vă prevenim că nu ne-ar plăcea să decupaţi din textul Post-restantului şi să rânduiţi fragmenţelul, cumva, pe ultima copertă. Transcriem din cele opt trimise, textele numerotate cu trei şi respectiv cu opt: "Mergeam întrebând, şi mersul/ se tot împiedica în întrebări de-atâta mers/ nu mai ştiam de ce mergeam/ şi mersul mi-a devenit întrebare, de-atunci tot merg înlăuntrul întrebării/ ca într-o arenă fără ieşiri;/ singur în arenă, nimeni în tribune, nici aplauze, nici fluierături,/ numai Cerul, privindu-mă/ mut de admiraţie şi zicând:/ aplaudaţi-l voi, îngeri,/ pe acest nebun" (3); "Mă încerca acum nedumerirea/ şi alte întrebări m-au cucerit: -/ spre unde merg, şi cum îmi este scrisul?/ când un Arhanghel cu aripe cât cerul/ mă opri zicând: "De-aici încolo-ncepe DENEDESCRISUL!" (Ioan de Savonarola) * Între Dincolo de oglinzi, Jocul de-a portocala şi Cerul într-o rugăciune, cea dintâi este cel mai puţin poluată de obsesia îngerului împreunării, care acaparează fără limite populaţia feminină posesoare de hârtie şi condei, şi practicante ale unei inconştienţe frenetice, în care îşi fac de lucru printre alţii şi altele: bărbatul unei alte femei, ticăitul de inimă frântă, bocitoarele satului lângă patul nostru adulmecând ultima dâră de amor dintre cearşafu