cofinanţarea fondurilor structurale. Pe lângă îmbunătăţirea colectării, creşterea unei taxe a fost recomandată şi de oficialii europeni, iar, ulterior, ministrul finanţelor a declarat că cofinanţarea fondurilor structurale. Pe lângă îmbunătăţirea colectării, creşterea unei taxe a fost recomandată şi de oficialii europeni, iar, ulterior, ministrul finanţelor a declarat că nu exclude creşterea unei taxe principale. Ce să fie, cota unică sau TVA?
Fostul ministru de finanţe, Ionuţ Popescu, a susţinut încă de anul trecut creşterea TVA-ului cu 3 puncte procentuale, de la 19 la 22%. "Filozofia este simplă impozite mici pe muncă, profit şi salarii şi mutarea impozitării pe consum. Se mută povara fiscală de pe cei care muncesc mai mult, pe cei care consumă mai mult, aceştia din urmă fiind şi cei care câştigă mai mult", spune Popescu, care consideră că un eventual efect inflaţionist nu va fi resimţit pe termen lung. În plus, creşterea TVA va mai domoli rata de creştere a consumului, care pune şi acum probleme inflaţioniste. "Dacă se pleca de la 1 ianuarie 2006 cu creşterea TVA, calculasem că s-ar fi colectat un miliard şi ceva de euro", explică fostul ministrul de finanţe. Plus că TVA-ul se colectează mai bine, iar profiturile şi salariile se ascund cel mai uşor de impozitare.
Oamenii de afaceri vor creşterea cotei unice
Oamenii de afaceri susţin creşterea cotei unice, mai degrabă decât a TVA. "Pentru că preţul produselor e fixat de piaţă, iar ei vor trebui să absoarbă creşterea TVA în profituri", a explicat Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Majorarea TVA are efecte atât asupra firmelor, cât şi a consumatorului final. Iar profit mai mic pentru oamenii de afaceri va însemna un impozit mai mic colectat de stat. Cristian Pârvan susţine că autorităţile ar trebui să fie mai transparente faţă de mediu