Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amintirile de 1 Mai ale unui dansator al Combinatului de Utilaj Greu: „era o altă viaţă, o altă lume, cu 100 de lei mâncai şi beai de n-aveai treabă“

Publicat in Adevarul, luni 29 aprilie 2013 ·

Amintirile despre sărbătoarea de 1 Mai dinainte de 1989 se împletesc cu regrete după vremea „în care fiecare fabrică avea ansablu folcloric şi echipă de sport“, „în care cu 100 de lei mâncai şi beai de n-aveai treabă“ şi în care „toată lumea avea serviciu“. Tiberiu Dimeni, fost dansator în ansamblul folcloric al Combinatului de Utilaj Greu, a povestit cum se distrau clujenii pe vremea aceea.

Tiberiu Dimeni, dansator în cel mai bun ansamblu folcloric din Cluj înainte de 1989, „Cununa transilvană“, care aparţinea Combinatului de Utilaj Greu (CUG), îşi aduce aminte de sărbătoarea de 1 Mai pe vremea când platforma industrială avea 22.000 muncitori.„Tot oraşul era de 1 Mai la Hoia, unde este Muzeul Satului. Erau amenajate scene şi făceau spectacol toate ansamblurile folclorice de la fabrici. Spectacolul începea de pe la 9 dimineaţa şi ţinea până seara târziu, la 8-9. Eu eram dansator la CUG, unul dintre cele mai bune ansambluri din Cluj. Atunci fiecare fabrică avea ansamblu folcloric şi echipă de sport. Mai erau ansambluri bune la fabrica 16 Februarie, la IJTL. Veneanu şi solişti vocali, se făcea spectacol mare. După Revoluţie nu s-a mai făcut. Atunci şi de 23 august şi de 1 mai era obligatoriu să mergem“, povesteşte Tiberiu. El îşi aminteşte că atunci oamenii preferau să-şi cumpere mici şi bere de la tonetele amenajate de restaurante în zonele de agerment, nu îşi duceau ca şi acum, produsele de acasă.

Dansau o zi pentru o bere şi trei mici

Răsplata dansatorilor care făceau spectacol toată ziua pentru clujenii care au ieşit de 1 Mai era o bere şi trei mici. „Nu eram plătiţi nici la Cluj şi nici la Bucureşti, când mergeam pe stadionul 23 August la ceremonia la care erau prezente toate oficialităţile, începând cu preşdintele. Primeam o bere şi trei mici ca răsplată“, îşi aminteşte clujeanul. Cât despre marile spectacole de coregrafie care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 15 minute
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 5 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum o ora
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 4 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 4 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°