Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Denisa Ivan, eleva arhitect olimpică la italiană

Publicat in Adevarul, vineri 26 martie 2010 ·

Olimpica la italiană, care studiază limba lui Dante şi Petrarca doar o oră pe săptămână, cântă la pian şi este pasionată de arhitectură.

Primul cuvânt pe care l-a învăţat în limba italiană a fost „Buon giorno“ („Bună ziua“), în clasa a V-a, ajutată de profesoara Angela Doicescu. A avut de ales între italiană şi franceză, dar nici nu a stat pe gânduri, pentru că decizia o luase dinainte. „Mi s-a părut că italiana îmi va folosi mai mult în viitor decât franceza“, spune eleva. Începătoare cu rezultate Deşi italiana este a doua limbă pe care o învaţă la şcoală, ea a reuşit să obţină rezultate foarte bune. Cu o singură oră de studiu pe săptămână, eleva a participat după doar doi ani, în clasa a VII-a, la prima olimpiadă de italiană. „Nu am avut mereu 10 la italiană, dar în timp a început să-mi placă şi am învăţat-o“, mărturiseşte Denisa Ivan. Anul acesta a participat din nou, obţinând la faza judeţeană nota 9.55. Rezultatul excelent a calificat-o la faza naţională. „Am concurat cu elevi care studiau limba de mult mai mulţi ani, de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân sau de la Liceul Teoretic George Călinescu, unde se studiază limbile străine. La mine este a doua limbă, dar am reuşit să demonstrez că sunt mai bună decât toţi ceilalţi“, se mândreşte Denisa Ivan. Va încerca să demonstreze că este cea mai bună şi la Cluj-Napoca, unde va susţine faza naţională a olimpiadei de limba italiană în perioada 5-11 aprilie. Cântă la pian de mică Denisa este un copil muncitor şi liniştit, care pe lângă plăcerea de a învăţa limba italiană, cântă la pian şi se pregăteşte să devină arhitect. A început să studieze pianul de mică, încă de când era de grădiniţă. A dat muzica lui Mozart, Verdi şi Ceaikovski pe hârtie, creion şi planşe. Din clasa a IX-a s-a apucat de studiat arhitectura, domeniu pe care vrea să-l aprofundeze şi în care să profeseze în viaţă. Pasionată de desen, spaţiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 45 minute
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum o ora
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 46 minute
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

O biserică din judeţul Alba s-a făcut scrum în ziua de Paşti. A ars în totalitate

Mediafax acum o ora
UPDATE: Şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin apel la 112, despre incendiul la biserica din lemn din localitatea Ghioncani, comuna Întregalde. „Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezult

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum o ora
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°