Deşi lumea jocurilor racing nu mai este aşa restrânsă ca pe vremea în care NFS-urile erau foarte populare, cele mai noi jocuri cu maşini nu sunt şi cele mai reuşite. Lipsa unor jocuri arcade foarte bune se simte şi asta se observă la fiecare anunţ mai important pentru că lumea nu mai acordă atenţie aşa mare acestui segment.
Lipsa poveştilor interesante face ca jocurile de racing să fie foarte greu digerate şi să fie criticate foarte aspru. Am ajuns în perioada în care orice mică greşeală este una fatală şi soarta face ca jocurile de racing cu poveşti hollywoodiene să fie de altfel şi cele mai proaste (vezi seria Need For Speed). De ce s-a ajuns în acest punct? Pentru că este cunoscut comportamentul jucătorilor de astfel de jocuri şi toţi producătorii speră să facă în aşa fel încât să îi agaţe de joc în cel mai scurt timp posibil cu un trailer bun, un intro movie bun sau tot felul de pipiţe care dau din steaguri.
Greşeala producătorilor este că ignoră cele mai importante aspecte ale unui joc de curse: gameplay-ul şi rejucabilitatea.
GRID 2 este un joc la care s-a lucrat o perioadă foarte îndelungată şi dacă reuşeşte să iasă din cercul vicios în care se învârt jocurile de racing vom vedea în cele ce urmează.
Poveste sau nu?
De obicei, jocurile cu maşini au un mod de joacă pentru single player ce se numeşte, în cele mai dese cazuri, Career. În astfel de cazuri, tu eşti un şofer care trebuie să devină cel mai şofer dintre toţi. Fie că este vorba de Story Mode sau de Career, niciunul dintre aceste moduri nu are foarte mare legătură cu rejucabilitatea jocului. Ceea ce contează cel mai mult, până la urmă, în single player este senzaţia pe care ţi-o lasă jocul.
Totul depinde de gusturile celui din spatele tastaturii şi dacă la modă sunt în acel moment neoanele atunci o poveste cocălărească de dragoste va prinde şi jocul se va vinde. Totuşi
