După 36 de ani petrecuţi pe mare, constănţeanul cu nume de sfinţi le dă sfaturi celor care merg la „Marina“ să cumpere echipamente pentru iahturi şi nave cu vele. După pensionare a vrut să mai iasă în larg, dar problemele de sănătate l-au ţinut la ţărm. De când se ştie a iubit marea. Locuia pe strada Traian din Constanţa şi îşi petrecea cea mai mare a timpului aproape de mare. „Ştiţi cum erau vremurile alea, mama şi tata erau la serviciu, iar eu, împreună cu prietenii din mahala, eram tot timpul lângă mare“, povesteşte Epifan Neculae Anton.

Prima ieşire în larg a avut loc pe la 12 - 13 ani, când a fost luat de „bătrâni“ pe o barcă de pescuit. „Ne luau pe noi ăştia mai tineri pentru a trage la rame“, spune bărbatul. Pentru mare a renunţat la liceu, unde a făcut doar trei ani la seral, şi s-a dus în armată pentru că altfel nu era primit pe vapor.

În paralel cu liceul a lucrat la un atelier de reparaţii pentru tractoare şi stivuitoare. După armată a fost angajat timp de un an la Căi Navigabile, o companie de stat care se ocupa cu tractări de bărci.

Au urmat şase luni de ucenicie, „în port, la bursă“, o pregătire mai mult de formă. „Ne învăţau noţiuni pe care eu le ştiam de copil“, îţi aminteşte marinarul.

Beirut, visul marinarilor

Primul vapor pe care a urcat, în calitate de mus, ucenic într-ale marinăriei, se numea „Buzău“ şi era de 1.100 de tone. Numele de sfinţi pe care-i poartă i-au adus noroc şi primul port în care a ajuns a fost cel din Beirut.

„Toţi marinarii tânjeau după el. Găseai acolo lucruri ieftine, fel de fel de mărfuri. Se recurgea la relaţii pentru a fi îmbarcat pe un vas care avea destinaţia Beirut“, zice constănţeanul.

Turnătorii la bord

Pasiunea de la început s-a mai domolit de-a lungul anilor, aşa cum se întâmplă şi într-o iubire. La asta au con