A fost şedinţă de Consiliul Judeţean, o şedinţă cu încărcătură deosebită. S-a discutat problema creditului pe care îl va lua CJ Maramureş. Au fost prezenţi şi o parte a parlamentarilor maramureşeni. Dincolo de problema creditului, urma prezentarea rapoartelor de activitate a directorilor instituţiilor bugetare maramureşene. Printre ei, Nicolae Boitor, directorul general al DGASPC.
Înainte de şedinţa de CJ a avut loc o şedinţă a Comisiei pentru Protecţia Copilului în care s-a discutat raportul lui Boitor, dar şi situaţia din DGASPC. Consilierii USL nu au fost de acord cu raportul lui Boitor, mai mult ei au cerut schimbări radicale în conducerea Direcţiei.
Culmea este că printre cei care au susţinut schimbarea s-a aflat şi Florin Gui, consilier judeţean din partea PDL, un pupil de-al fostului prezident, Mircea Man.
Aşa că, prin târg circula zvonul că Boitor va fi schimbat.
În plenul CJ, la punctul cu raportul, Nicolae Boitor a venit la „bară” şi a început să îşi plângă de milă. A spus că Direcţia o duce foarte greu, că este lipsă de personal, dar au fost şi realizări demne de a fi menţionate. Respectiv, deschiderea Centrului din Sighet şi încă un proiect legat de nu mai ştim ce. Cu o voce plată, Boitor a spus că aşteptă întrebări.
Şi ele au venit de la preşedintele Comisiei, Cornelica Ilea. Aceasta a spus că nu este o chestiune personală, dar că raportul este superficial şi necesită multe corecturi şi explicaţii.
Ilea a început cu recentul caz, Nicolae Coman, băiatul care a murit într-un incendiu, deşi au fost date avertizări şi solicitări de a fi preluat de urgenţă în sistemul de protecţie al statului. Cei care s-au opus atunci au fost Nicolae Boitor şi Dumitru Dumuţa, secretarul CJ.
În continuare, Cornelica Ilea a scos la vedere părţile slabe ale raportului, din toate punctele de vedere, de la gramat