În vremea guvernării Tăriceanu, prin iulie 2007, România a fost lovită de secetă. Era o „secetă politizată“. Scriam în paginile Gazetei de Sud că „politicienii români au reuşit trista performanţă de a politiza până şi fenomenele meteo. Seceta care bântuie ţara a devenit subiect de ceartă între preşedintele Băsescu şi prim-ministrul Tăriceanu. Fiecare dintre aceşti doi Trahanache ai teatrului politic românesc foloseşte pârghiile specifice funcţiei ocupate pentru a exploata seceta în interes propriu şi ca lovitură de pedepsire a adversarului“. La trei ani de la această secetă avem parte de inundaţii devastatoare. Inundaţii nervoase şi manipulate. Ţara este colindată de figuri triste şi neputincioase. Traian Băsescu, un preşedinte nervos şi iritat de incompetenţa guvernului Boc şi de inconştienţa guvernelor anterioare, îşi asumă, vrând-nevrând, rolul de paratrăsnet. Curajul de a merge printre sinistraţi are un preţ pe care Traian Băsescu deja îl plăteşte. Supărarea îndreptăţită a oamenilor se revarsă asupra lui. Românii cărora apele le-au spulberat casa, curtea, bruma de avere nu sunt interesaţi de subtilităţile jocului politic şi nici de faptul că vreun ministru inconştient de la PSD, PNL sau PDL a reorientat fondurile pentru amenajarea şi îndiguirea râurilor către contracte grase în beneficiul firmelor de partid. Oamenii vor să se facă dreptate.

Opoziţia şi trusturile media inamice lui Băsescu toarnă gaz peste focul supărării oamenilor. Cu cinism, dar eficient, activiştii partidelor din opoziţie şi-au făcut datoria. Ecranele televizoarelor au fost şi ele inundate, precum satele ţării, de ape tulburi şi murdare. O mamaie arvunită să ţipe şi să bocească blesteme când apare marinarul preşedinte prin sat sau un copilaş învăţat să recite, ca pe poezie, nişte cuvinte cu iz electoral antibăsescian – „nenea domnu’ preşedinte, să nu tăiaţi pensia lui bunica şi din salari