Ovidiu Hoban şi Marian Cristescu au fost prezentaţi azi oficial la Universitatea Cluj, club cu care semnaseră precontracte. Walter a plătit 100.0000 de euro lui Gaz Metan şi F Braşov pentru ca jucătorii să fie lăsaţi încă din iarnă la Cluj.
"Mă bucur că am ajuns la Cluj, vrea să le mulţumesc tuturor de aici că m-au dorit. Până la urmă cei de la Mediaş m-au înţeles că vreau să joc la o echipă mare, cu tradiţie. Vreau să evoluez şi cu Universitatea în cupele europene. O să pun o vorbă bună să vină şi Eric aici. Nu mă interesează pe ce post voi fi folosit, sunt polivalent, important pentru mine acum este să mă adaptez", a spus Hoban, care a fost şi pe lista Stelei în această iarnă.
"Vreau să mă adaptez, să mă impun ca titular, nu tind să fiu căpitan, cum am fost la Braşov. Cei de la Cluj m-au dorit mai mult decât Rapid. Vin cu gânduri mari la Universitatea", a declarat şi Cristescu, dorit în iarnă de Răzvan Lucescu.
Ovidiu Hoban şi Marian Cristescu au fost prezentaţi azi oficial la Universitatea Cluj, club cu care semnaseră precontracte. Walter a plătit 100.0000 de euro lui Gaz Metan şi F Braşov pentru ca jucătorii să fie lăsaţi încă din iarnă la Cluj.
"Mă bucur că am ajuns la Cluj, vrea să le mulţumesc tuturor de aici că m-au dorit. Până la urmă cei de la Mediaş m-au înţeles că vreau să joc la o echipă mare, cu tradiţie. Vreau să evoluez şi cu Universitatea în cupele europene. O să pun o vorbă bună să vină şi Eric aici. Nu mă interesează pe ce post voi fi folosit, sunt polivalent, important pentru mine acum este să mă adaptez", a spus Hoban, care a fost şi pe lista Stelei în această iarnă.
"Vreau să mă adaptez, să mă impun ca titular, nu tind să fiu căpitan, cum am fost la Braşov. Cei de la Cluj m-au dorit mai mult decât Rapid. Vin cu gânduri mari la Universitatea", a declarat şi Cristescu, dorit în iarnă de