Este adevărat că discursul de marți seara al președintelui Băsescu a amintit, în unele momente, de cele ale lui Nicolae Ceaușescu din ultima parte a anului 1989: pericolul extern, trădătorii din interior, România care își continuă drumul "neabătut".

Este adevărat că felul în care s-a produs revocarea ministrului Baconschi, pe când reprezenta țara într-o importantă reuniune la Bruxelles, a aruncat România undeva prin vecinătatea unor state africane, dominate de lideri excentrici și abuzivi.

Este adevărat că pretenția absurdă a președintelui, premierului și a liderilor PDL cum că ei și numai ei pot asigura guvernarea și stabilitatea țării trimite ea însăși la Vladimir Voronin, cu puțin înainte de a fi măturat de la putere de tinerii revoluționari de la Chișinău. Tocmai aceasta este marea calitate a democrației, că oferă mereu cel puțin o alternativă.

Este, în fine, adevărat că în ultimii ani au fost aruncate în aer norme și cutume, că bunul plac a devenit de prea multe ori literă de lege în decizia politică și guvernamentală, că dialogul social a fost îngropat adeseori cu aroganță, că Palatul Victoria a fost transformat într-o anexă a Palatului Cotroceni.

Cu toate acestea, România nu este o dictatură, așa cum susțin liderii opoziției. Este doar o democrație prost întocmită.

Oamenii pot să protesteze, ba chiar cu oarecari succese, așa cum au arătat-o ultimele două săptămâni. Evenimentele se dezbat zilnic în media și orice abordare, oricât de exagerată, rămâne nepedepsită. Aceasta numai dictatură nu este!

Problema cu democrația prost întocmită este însă lipsa răspunsului politic la grava nemulțumire ce domină societatea.

Ce va face astăzi președintele? Va continua această logică a democrației șchioape, lansând noi contraatacuri la adresa adversarilor politici și încercând să creeze o breșă între manifestanți, împărțindu-i în buni