Iulius Group va construi două clădiri de birouri pe malul lacului din Gheorgheni, una dintre puţinele oaze verzi rămase clujenilor. Investitorul intenţiona să amenajeze o zonă pietonală în jurul lacului, însă oficialii Primăriei au refuzat această propunere pe motive tehnice. Clujenii din Gheorgheni au trimis municipalităţii soluţia care să rezolve problemele tehnice şi să permită realizarea pietonalei. Aproape 500 de biciclişti au pedalat, la sfârşit de săptămână, în cadrul evenimentului lunar Critical Mass, în jurul Lacului Gheorgheni 1, cu un mesaj în sprijinul grupului civic informal „SOS Lacurile Gheorgheni”, care are printre scopuri stoparea traficului auto în zonă, astfel încât clujenii să se bucure de un spaţiu de socializare, plimbare, alergare sau pedalat împreună. Bicicliştii au ajuns şi la sediul Primăriei unde şi-au ridicat bicicletele în mâini. În paralel, o parte dintre membrii grupului informal, au trimis o adresă primăriei în care propun stoparea completă a traficului auto în jurul Lacului Gheorgheni 1, aducând şi soluţia la problemele care împiedică această pietonalizare.
Clujenii au făcute temele Primarului
Iulius Group a obţinut, în urmă cu circa o lună, de la Primărie Planul Urbanistic de Detaliu pentru a folosească parcarea exterioară a mallului, de 1,4 hectare, pentru două clădiri de birouri, de patru, respectiv zece etaje. Investiţia de 22 de milioane de euro va aduce un profit considerabil companiei. Zona se află chiar pe malul lacului din cartierul Gheorgheni, care va fi „sufocat“ de circulaţie, spun specialiştii în urbanism, aflându-se între complexul comercial şi cele două viitoare clădiri de birouri. Primarul Emil Boc a susţinut că în contrapartidă compania va investi într-un parc şi o zonă pietonală în jurul lacului. Planul aprobat de Primărie şi directorul Iulius Mall Cluj, Sorin Guttman, îl contrazic pe edil.