Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga pentru promovarea drepturilor persoanelor cu handicap: Papusile cu dizabilitati socheaza copiii din gradinite

Publicat in HotNews, miercuri 8 septembrie 2010 ·

Liga pentru Promovarea si Apararea Drepturilor Persoanelor cu Handicap din Romania a criticat miercuri, printr-un comunicat transmis Agerpres, strategia ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, privind dotarea gradinitelor cu papusi care prezinta dizabilitati.

"Prezenta papusilor cu dizabilitate in gradinite, conform strategiei ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, sens in care pune la bataie aproape 3 milioane de euro, nu face altceva decat sa mareasca numarul persoanelor cu handicap neuropsihic. In acelasi timp, Guvernul, prin nepasarea fata de persoanele cu dizabilitate din Romania, a diminuat multe drepturi sau nu le mai acorda pentru a scoate Romania din criza", sustin semnatarii comunicatului de presa.

Potrivit reprezentantilor Ligii, normalitatea si demnitatea persoanelor cu dizabilitate se realizeaza prin schimbarea de atitudine si mentalitate, fapt care trebuie pornit din familie, gradinita, scoala, universitate.

"Interactiunea copiilor teferi cu persoanele aflate in nevoie, copii si adulti, se realizeaza prin actiuni reale, permanente in centre sau in familia persoanei cu dizabilitate, deoarece multe sunt imobilizate. Excursii, vizite la muzee, in parcuri, spectacole organizate impreuna, ajutorul efectiv si dialogul cu persoanele cu dizabilitate sunt lucruri firesti pentru care nu trebuie cheltuiti bani guvernamentali, ci doar implementat voluntariatul ca in toata Europa", se arata in comunicatul de presa. Liga pentru Promovarea si Apararea Drepturilor Persoanelor cu Handicap din Romania a criticat miercuri, printr-un comunicat transmis Agerpres, strategia ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, privind dotarea gradinitelor cu papusi care prezinta dizabilitati.

"Prezenta papusilor cu dizabilitate in gradinite, conform strategiei ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, sens in care pune la bataie aproape 3 milioane de euro, nu fa

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile

HotNews acum 14 minute
Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioa

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°