Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Vasilache neagă acuzaţiile lui Cârţu

Publicat in Adevarul, marți 4 august 2009 ·

Mijlocaşul Ciprian Vasilache neagă acuzaţiile antrenorului Sorin Cârţu care a declarat că acesta nu a vrut să joace la meciul cu Astra. Vasilache spune că medicul l-a reţinut de la antrenamente pentru că avea probleme medicale. Vasilache a precizat că a avut recomandare de la medic să facă rapaos timp de patru zile şi a respectat ceea ce i s-a recomandat pentru a nu avea probleme mai grave. „E părerea domnului Cârţu dacă nu crede că sunt accidentat dar doctorul mi-a spus să stau trei-patru zile şi apoi să încep pregătirea. Nu mai vreau conflicte cu nimeni şi nu vreau să mă cert cu nimeni, îl înţeleg şi pe domnul Cârţu că mă dorea pe teren dar îl asigur că nu s-a putut.”

Nu a vrut să rişte accidentări mai grave

Mijlocaşul a precizat că nu este dispus să rişte o nouă accidentare gravă care să-l ţină mult timp departe de teren: „Am făcut antrenamente cu durere anul trecut şi apoi am stat cinci luni de zile de aceea nu mai vreau să risc acum o altă accidentare gravă.” Acesta a dezvăluit faptul că în cantonament a jucat cu injecţii de calmare a durerilor: „În stagiul din Austria am făcut în fiecare zi injecţii ca să pot face antrenamente din cauza durerilor. E cea mai mare prostie să creadă cineva că nu vreau să mă antrenez sau să joc. Nu pot să fac cantonamentul cu injecţii şi apoi să spun că nu joc la un meci oficial. Doar pentru ce m-am pregătit, nu să joc? Sau de ce am făcut cantonamentul acesta cu durere şi uneori cu injecţii?” Mijlocaşul a declarat că se simţea mai bine înaintea meciului cu Astra şi de aceea a jucat la meciul şcoală: „Înainte de jocul şcoală de joi am crezut că mi-a trecut şi chiar mă simţeam mai bine şi nu am mai apelat la injecţii dar după meci m-am trezit cu o durere în zona inghinală. Dacă m-a durut a trebuit să anunţ medicul să vedem despre ce e vorba pentru că mi-e teamă să mai risc şi apoi să stau două-trei luni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, avertizează premierul israelian. "Nimeni nu-i va apăra"

Ziare.com acum 19 minute
În timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a estimat joi, 2 mai, că evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, inform

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 40 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°