Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSAR CAPITAL.RO: Industria cosmetică fardează urmările crizei

Publicat in Capital, joi 2 iulie 2009 ·

Industria cosmetică s-a alăturat, în prima jumătate a acestui an, sectoarelor economice care au resimţit efectele crizei, însă este printre puţinele care nu se aşteaptă la pierderi. Cu toate acestea, 2009 este un an complicat, în care tendinţele sunt dictate de consumator, iar cererea pentru produsele de lux scade. Dacă anii trecuţi piaţa locală a cosmeticelor înregistra creşteri constante de două cifre, în 2009 majorarea va fi de cel mult 5%, iar piaţa se va menţine în j

Industria cosmetică s-a alăturat, în prima jumătate a acestui an, sectoarelor economice care au resimţit efectele crizei, însă este printre puţinele care nu se aşteaptă la pierderi. Cu toate acestea, 2009 este un an complicat, în care tendinţele sunt dictate de consumator, iar cererea pentru produsele de lux scade.

Dacă anii trecuţi piaţa locală a cosmeticelor înregistra creşteri constante de două cifre, în 2009 majorarea va fi de cel mult 5%, iar piaţa se va menţine în jurul valorii de 550-600 de milioane de euro, estimează specialiştii contactaţi de capital.ro.

„Deşi există o încetinire a ritmului de creştere comparativ cu anul trecut şi am fost afectaţi de creşterea cursului valutar, industria cosmetică este mai puţin expusă efectelor crizei, comparativ cu alte sectoare", a declarat pentru capital.ro Mihaela Turdean, director general al producătorului clujean de cosmetice Farmec.

La rândul său, Viorel Ognean, directorul general al Coty Cosmetics România, unul dintre principalii importatori de cosmetice decorative de pe piaţa locală, este de părere că piaţa va rămâne constantă, „cu câteva segmente în creştere şi alte segmente în scădere”.

Clienţii dictează

Industria cosmetică a rămas în acest an „la mâna” consumatorilor, care sunt din ce în ce mai atenţi la ce cheltuie şi taie chiar şi din bugetul destinat produselor de îngrijire. „Tendinţele sunt dictate de co

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 55 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 55 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 20 minute
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Google a anunţat smartphone-ul Pixel 8a

News.ro acum o ora
Cu o săptămână înainte de cel mai important eveniment anual al companiei, Google a prezentat smartphone-ul Pixel 8a. La fel ca precursorii săi cu „a” la finalul numelui, Pixel 8a se doreşte a fi cel mai accesibil model al seriei Pixel 8, acesta urmâ

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

SUA finalizează construcţia digului temporar menit să permită livrarea de ajutoare în Gaza / Condiţiile meteorologice nu permit încă instalarea

News.ro acum o ora
Armata americană a finalizat construcţia digului temporar pentru livrarea de ajutoare în Gaza, dar condiţiile meteorologice arată că în prezent nu este sigur să se mute instalaţia, realizată din două părţi, a declarat marţi Pentagonul, transmite AFP

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°