Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL CLUB BRAŞOV: Meciul cu Sportul, un meci special pentru Raul Ciupe

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 8 martie 2012 ·

Pentru Raul Ciupe, fundaşul stegarilor, meciul cu Sportul Studenţesc de duminică, 11 martie, este unul cu totul special, dacă ţinem seama de faptul că a evoluat 7 sezoane la echipa din Regie: ”Meciul cu Sportul este unul special pentru mine, ţinând seama că am jucat 7 ani în Regie. Acum sunt la Braşov şi sper ca duminică să facem un joc bun şi să câştigăm cele trei puncte puse în joc. Probabil că voi avea emoţii până la ora meciului, dar noi ne dorim să câştigăm toate meciurile. Atât noi, cât şi cei de la Sportul, avem moralul bun după victoriile din prima etapă. Pentru mine nu este o surpriză că Sportul a câştigat la Piatra Neamţ. La Sportul sunt jucători de valoare, tineri care vor să demonstreze că joacă un fotbal plăcut. Personal mă aştept la un meci de mare angajament”.

Davide Dias se simte bine sub Tâmpa

Nou incorporat în echipa stegarilor, Davide Dias spune că s-a adaptat foarte bine la Braşov şi speră să repete evoluţia bună din meciul cu Pandurii: ”Mă simt foarte bine la Braşov. Îmi place oraşul, familia mea este fericită aici. Am făcut un meci bun cu Pandurii şi sper să am o evoluţie bună şi în etapa viitoare şi să câştigăm meciul cu Sportul. Acest meci va fi unul dificil, jucăm în deplasare, dar dacă vom juca aşa cum am făcut-o şi cu Pandurii sunt sigur că vom câştiga. Ştiu că antrenorul lor a lucrat la Braşov, cunoaşte bine echipa noastră, dar jocul are 90 de minute şi pe teren se poate întâmpla orice”. Pentru Raul Ciupe, fundaşul stegarilor, meciul cu Sportul Studenţesc de duminică, 11 martie, este unul cu totul special, dacă ţinem seama de faptul că a evoluat 7 sezoane la echipa din Regie: ”Meciul cu Sportul este unul special pentru mine, ţinând seama că am jucat 7 ani în Regie. Acum sunt la Braşov şi sper ca duminică să facem un joc bun şi să câştigăm cele trei puncte puse în joc. Probabil că voi avea emoţii până la ora meciului, dar

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum 42 minute
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Ciolacu: Gabriela Firea va câştiga Primăria Generală / Nu văd niciun motiv de ce l-ar vota pe Nicuşor Dan / Nu am discutat cu domnul Piedone de când a început campania şi nu o să discut până la sfârşitul campaniei

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, va câştiga alegerile şi a precizat că nu vede niciun motiv pentru care alegătorii să îl voteze pe Nicuşor Dan.

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: George Simion

Cancan acum 39 minute
Invitatul zilei este George Simion – politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

A fost dezvelit primul portret oficial pictat al regelui Charles al III-lea. Motivul pentru care are un fluture pe umăr - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Palatul Buckingham a dezvelit marţi primul portret oficial pictat al Regelui Charles al III-lea de la încoronarea sa, realizat de celebrul artist britanic Jonathan Yeo. Tabloul îl înfăţişează pe rege din faţă, îmbrăcat în uniforma Gărzilor galeze, r

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Adrian Câciu: Avem evaziune foarte mare. 10% din PIB vi se pare puţin? 32 - 33 de miliarde de euro pe care le piezi în fiecare an / Realitatea ne spune că evaziunea fiscală rămâne constantă

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că avem evaziune foarte mare. ”10% din PIB vi se pare puţin? 32 - 33 de miliarde de euro pe care le piezi în fiecare an”, a spus el, arătând că realitatea ne spune că ev

Intervenţie a pompierilor din Timiş pentru salvarea unei vaci care a rămas blocată în noroi - FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din judeţul Timiş au fost chemaţi să salveze o vacă ce a rămas blocată într-o groapă cu noroi. Mai puţin de o oră a durat intervenţia pompierilor, iar animalul a fost eliberat.

Macron îi promite lui Zelenski noi ajutoare militare franceze şi cere un armistiţiu olimpic

HotNews acum 2 ore
Franţa va furniza Ucrainei ajutoare militare suplimentare în zilele şi săptămânile următoare, i-a promis marţi preşedintele francez Emmanuel Macron omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, într-o discuţie telefonică în care şeful statului france

Ciucă: Pentru a putea în continuare ca PNL să îşi asume rolul de garant al libertăţii, echilibrului, cer filialei din Galaţi să asigure cel mai bun scor din istoria sa

News.ro acum 3 ore
Nicolae Ciucă i-a îndemnat pe liberalii de la PNL Galaţi să meargă din uşă în uşă, din stradă în stradă şi să prezinte oamenilor faptele lor şi să le spună că este o distincţie de performanţă între administraţiile liberale şi restul administraţiilor

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

11°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

15°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°