Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 12 iulie 2013 · · ·

Retailerul polonez de încălţăminte ieftină CCC va deschide o subsidiară în Germania, cea mai mare economie europeană, scrie Warsaw Business Journal. Compania anticipează rezultate bune pe pieţele străine anul acesta în condiţiile în care cele din Polonia sunt stabile, a declarat directorul general al CCC Piotr Nowjalis. Compania intenţionează să deschidă între trei şi cinci magazine pentru a testa piaţa germană anul acesta, încă cinci în Austria şi zece în Croaţia şi Slovenia. Dacă operaţiunile vor avea succes, CCC va continua să se extindă pe aceste pieţe. În cazul Germaniei, producătorul de încălţăminte ar putea ajunge la o reţea de 1.000 de magazine noi în următorii zece ani, a mai spus Nowjalis. Bogdan Cojocaru

Împrumuturile neperformante din sistemul bancar din Grecia au crescut puternic în primul trimestru al anului, de la 24,2% din soldul creditelor la sfârşitul lunii decembrie la 29% la finele lunii martie, potrivit unui raport al troicii creditorilor internaţionali ai statului elen FMI, BCE şi CE. Aproximativ 40% (26 miliarde de euro) din suma totală a creditelor neperformante de 66 miliarde de euro sunt acoperite de provizioane, se arată în raport, citat de cotidianul elen Kathimerini. Calitatea portofoliilor de credite ale băncilor elene continuă să se înrăutăţească din cauza recesiunii, au afirmat reprezentanţii Comisiei Europene (CE), Băncii Centrale Europene (BCE) şi FMI. Băncile din Grecia vor fi supuse în toamnă unor teste de stres, pentru a le evalua capacitatea de a rezista crizei, se arată în raport. Marius Oncu

Jumătate dintre instituţiile de servicii financiare care au regulamente interne pentru combaterea corupţiei au fost nevoite să-şi sancţioneze angajaţii pentru astfel de fapte, potrivit unui raport al Ernst & Young, citat de Bloomberg. Probabilitatea de a acţiona dacă suspectează fapte de corupţie este mai ridicată în cazul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

VIDEO Jerry Seinfeld, boicotat în semn de protest la ceremonia de absolvire de la Universitatea Duke

HotNews acum 19 minute
Zeci de studenţi au părăsit duminică ceremonia de absolvire a Universităţii Duke, iar unii au scandat "Palestina liberă" pentru a protesta faţă de invitatul evenimentului, nimeni altul decât comediantul Jerry Seinfeld, relatează Reuters. Jerry Seinf

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 24 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Egiptul va susţine la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea pentru genocid a Africii de Sud împotriva Israelului

G4Media acum o ora
Egiptul a anunţat duminică oficial că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza, re

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Metoda „Accidentul”. Un deţinut a înşelat cu bani şi bijuterii mai mulţi bătrâni

Mediafax acum 5 ore
„La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi au fost efectuate verificări în incinta unui penitenciar, într-un

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum 14 minute
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 9 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, în timp ce Nicuşor Dan se află pe poziţia 8 / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR) /, pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°