Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-i leagă pe Năstase&Ponta: firul invizibil al ruşinii?

Publicat in Romania Libera, joi 21 iunie 2012 ·

Adrian Năstase a fost condamnat cu închisoare, a doua zi după ce a fost descoperit plagiatul lui Victor Ponta. Această condamnare s-ar putea să-i dea fiori reci pe şira spinării tânărului premir, care a porinit cu stângul în cariera sa, crezând ca va putea reedita faptele mentorului său, cu aceeaşi aroganţă şi cu acelaşi sâmbet superior.

Adrian Năstase şi Victor Ponta au fost complici în guvernarea 2000-2004, s-au despărţit după ce fostul premier a fost pus la zid de colegii săi din PSD, iar acum se află pe baricade diferite, deşi sunt legaţi printr-un fir al amintirilor greu de tăiat. Chiar înainte de a primi verdictul final, Adrian Năstase a fost nevoit să-i ia apărarea lui Victor Ponta, primul său doctorand descoperit că a copiat fără ruşine, dar între ei există lucruri mult mai serioase care-i apropie, chiar şi atunci când se dispreţuiesc mai mult.

La 31 de ani Victor Ponta vroia să parvină repede, pe toate planurile şi prin orice metodă. De aceea nu ideologia l-a atras lângă Adrian Năstase, ci puterea, care se putea trasfera şi asupra sa. La 31 de ani Victor Ponta a devenit doctor în ştiinţe juridice cu o teză pe jumătate copiată, după ce în prealabil fusese numit în guvern, mâna dreaptă a protectorului său. Victor Ponta a furat pentru a-şi obţine doctoratul şi pentru a ajunge astfel mai repde la fel ca modelul său politic, Adrian Năstase, dar între cei doi există şi alt fel de intimităţi.

În 2003, când actualul premier şi-a terminat teza de doctorat sub îndrumarrea mentorului său, Adrian Năstase, acesta conducea cu mână forte guvernul şi nu-i rămânea prea mult timp pentru studenţii şi doctoranzii săi de la drept, în vreme ce Victor Ponta ca şef al Corpului de Control al Primului Ministru era ocupat nu doar cu treburile de la Palatul Victoria, ci şi cu tranşarea dosarului Cristian Panait, tânărul procuror care a murit în condiţii susp

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 41 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 37 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum 47 minute
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 4 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°