Într-un interviu acordat revistei Dilema veche, scriitorul Mircea Cărtărescu vorbește despre teama zilei de mâine, despre frica pe care o simte în fața posibilei infertilități artistice și spune că generația lui este „praf și pulbere".

Intervievat de criticul literar Marius Chivu, scriitorul mărturisește că are un psihic puternic, că nu este un ins anxios și că fricile lui intră în sfera lucrurilor obișnuite: „Am temeri normale, teama zilei de mîine, a infertilităţii artistice, teama de îmbătrînire, boli şi moarte. (...) Şi nu mi-e teamă pentru mine în primul rînd, ci pentru cei pe care-i iubesc. Întotdeauna mi-am spus: decît să li se-ntîmple lor ceva, mai bine să mi se-ntîmple mie."

Cărtărescu scria, cândva, că anii `90 sunt cei mai mizerabili pe care i-a trăit vreodată, dar nu are o părere prea bună nici despre prezent. „Am trăit rău de cînd mă ştiu, născut în sărăcie, crescut pe beton, la diferite etaje, cum a dat Dumnezeu. Noroc că firea mea e nepăsătoare: de fapt, pot să trăiesc oricum. Şi acum mănînc ce se nimereşte, dorm cînd apuc, rezist la cîteva nopţi nedormite-n şir...".

„Nu-mi place această societate. Cum s-ar zice, iubesc poporul român, dar nu-mi place societatea românească! Îmi displac reaua-credinţă, şmecheria, egoismul, mitocănia, mărginirea, obtuzitatea celor din jur. Sîntem o lume încă needucată cum trebuie, şi asta e valabil de la vlădică la opincă."

Mircea Cărtărescu,

scriitor

Cărtărescu vorbește și despre trei perioade negre din viața lui: „foametea şi frigul şi umilinţa care-au culminat între 1983 şi 1989, tranziţia iliesciană din anii '90 (cu Piaţa Universităţii, mineriadele, inflaţia galopantă, tirania majorităţii) şi această vară cumplită, iulie şi august 2012, cînd legile statului au fost strîmbate, lăbărţate şi îmbucătăţite ca plastilina de un grup de aventurieri fără conştiinţă".

Anul acesta lu