Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Oktoberfest” de Iaşi. O copie nereuşită a festivalului german

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 9 octombrie 2010 ·

Festivalul berii de la Iaşi (care s-ar fi vrut un „Oktoberfest” moldovenesc) s-a dovedit doar o copie nereuşită a celui german. Sursa: Maria CrausSursa: Maria CrausSursa: Maria Craus

1 /.

Festivalul a debutat joi, sub forma unui bâlci cu grătare „stropite” cu bere la 3,5 lei paharul, şi se va încheia mâine seară. „Mă aşteptam la mai mult de la festivalul ăsta. La început suna promiţător dar, din păcate, nu are nimic de-a face cu festivalul german care este un adevărat brand”, spune Mihai, student în anul II la Medicină.

Cu toate acestea, atraşi de reclama în care organizatorii le promiteau distracţie în stil nemţesc, sute de vizitatori au trecut pe la festival, spre bucuria grătaragiilor.

Comercianţii i-au ademenit pe gurmanzi la tarabele lor cu fripturi de porc, mici, hamsii, salate, dar şi cu meniuri „de criză”, la doar 10 lei (chifle, cârnăciori, muştar şi cartofi) sau la 15 lei (pâine, figărui, cartofi prăjiţi, murături sau muştar). Ieşenii s-au dat în vânt mai mult după bucate şi, din cauza frigului, mulţi nu au mai avut răbdare să aştepte sosirea trupelor invitate să cânte pe scena înghesuită în cortul în care se lua masa.

Nici chinezii nu au fost impresionaţi de eveniment

Acordurile care au răsunat în centrul oraşului au reuşit însă să-i scoată la plimbare pe chinezii care lucrează pe şantierul din apropierea Palatului Culturii. Aceştia au ignorat bucatele tradiţionale de pe grătare şi dozatoarele cu bere, fiind printre puţinii atraşi ca un magnet de scena pe care trupele invitate au urcat cu întârziere.

Întrucât nu puteau sta prea mult pe loc din cauza frigului, după o scurtă inspecţie a cortului amplasat în faţa Palatului Culturii, chinezii s-au reorientat repede şi și-au continuat plimbarea pe bulevardul Ştefan cel Mare, unde erau parcate maşinile înscrise la Raliul Iaşiului.

Orchestra „Kreativ” şi trupa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 50 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°