Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorul Neacşu, anchetat de DNA şi ANI

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 21 ianuarie 2013 ·

Judecătorul Adrian Toni Neacşu, fost preşedinte al Tribunalului Vrancea, actualmente membru al CSM, este anchetat de procurorii DNA, dar şi de Agenţia Naţională Anticorupţie.

Potrivit presei centrale, în noaptea de vineri spre sâmbătă, procurorii DNA au ridicat în vederea verificării calculatorul lui Neacşu, de la Consiliul Superior al Magistraturii, un laptop şi documente de la contabilitatea CSM. Judecătorul Neacşu a fost citat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru joi, 24 ianuarie, arată surse judiciare.

Judecătorul Horaţius Dumbravă, preşedintele Secţiei de judecători a CSM, a declarat pentru Sursa Zilei că, în opinia sa, este vorba despre un război politic. “Dacă era un mandat de percheziţie pe care puteam să ne pronunţăm, atunci Secţia pentru judecători ar fi dat un comunicat de presă. S-a ajuns mult prea departe. Statul de drept este în mare pericol. Justiţia era până acum singura instituţie care a scăpat de politizare. Chem la raţiune toate instituţiile şi autorităţile publice ca să nu se implice în această problemă internă a Justiţiei. Oamenii rezonabili care lucrează în aceste instituţii trebuie să nu asculte de comandamente politice. E în joc soarta României”, a precizat Horaţius Dumbravă.

Avizul de percheziţie în cazul lui Adrian Neacşu trebuia dat de Secţia de judecători a CSM, ceea ce nu s-a întâmplat.

Potrivit luju.ro, procurorii DNA ar fi percheziţionat şi alte locaţii din Focşani. Acuzaţiile care i se aduc judecătorului Neacşu nu sunt clare, presa centrală scriind despre fals în acte, abuz şi corupţie. Potrivit unor surse judiciare, judecătorul ar fi falsificat mai multe deconturi, aducând instituţiei un prejudiciu de 50.000 de lei în ultimul an.

Presa centrală scrie că judecătorul Adrian Toni Neacşu este cercetat şi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în cazul programului Jurindex, pentru con

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 3 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°