Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fonduri europene pentru sănătate la Caransebeş: 20 de milioane de lei de la Uniunea Europeană

Publicat in Adevarul, joi 3 octombrie 2013 ·

Peste 20 de milioane de lei noi vor face ca diagnosticele puse de specialiştii spitalului să fie de maximă acurteţe Proiectul presupune reabilitarea Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, dezvoltarea activităţilor de ambulatoriu în specialitatea radiologie-imagistică medicală, tuberculoză şi condiţii de laparoscopie. De modernizare vor beneficia şi cele 198 de localităţi limitrofe, în condiţiile în care, potrivit primarului Ioan Marcel Vela, doar 30% dintre pacienţiii Spitalului sunt cetăţeni ai oraşului, restul fiind fie locuitori ai comunelor limitrofe, fie chiar cetăţeni ai altor judeţe care, datorită aşezării municipiului pe DE 70, ajung în Caransebeş şi devin pacienţi ai Spitalului, de cele mai multe ori, în urma unor accidente rutiere sau a altor urgenţe.

Mai mult, avându-se în vedere intenţia MAI de a muta baza aeriană a SMURD de la Arad la Caransebeş, oraşul avea nevoie de un spital foarte bine dotat pentru ca medicii SMURD să poată interveni rapid, chiar şi aici. Prin proiect se intenţionează achiziţionarea a 13 aparate medicale: un anghiograf multifuncţional, un mamograf digital, un aparat de radiologie dentară panoramică dar şi unul de radiologie dentară retroalveolară, un aparat de developare clasică automat, imprimantă profesională pe film diagnostic, C-arm mobil, aparat grafie digitală, sistem printare pe hârtie, staţie pacs de mare capacitate, RMN. Din cei 20 de milioane de lei 15 milioane 805 mii lei sunt finanţare nerambursabilă iar proiectul va fi încheiat peste 12 luni, adică la 1 octombrie 2014.

Prin modernizarea şi dotarea spitalului se preconizează că va scădea numărul de pacienţi redirecţionaţi din cauza lipsei de dotare cu peste 70%, dar şi o scădere a timpului necesar pentru diagnosticare cu 85%.

Ana Maria Piperea, consultantul de proiect, a fost indicată de către primarul Ioan Marcel Vela drept principalul vinovat pen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident cu privire la strategia faţă de China

News.ro acum 3 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat săptămâna viitoare în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani (exceptând vizita de anul trecut pe care i-a făcut-o lui Vladimir Putin la Moscova), într-un turneu care ar putea scoate în evidenţă dis

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°