Dinamo este pe cale să mai împlinească un an competiţional de veşnică pomenire. Ratarea Cupei şi călcătura cotonoagă din campionat ofilesc iremediabil impresia de sănătate din debutul returului. Şi, din păcate, dinamoviştii nu au nici posibilitatea de a da vina insucceselor pe adversari.

Pentru că nu au fost aceştia pe atât de puternici pe cât de atomică este prostia sinucigaşă a fudulilor care s-au împroprietărit cu dreptul de a decide în Ştefan cel Mare. Cred că nici o altă echipă din fotbalul nostru cel păstoresc nu este capabilă la ora actuală să concureze forţa autodistrugătoare pe care dinamoviştii o etalează într-un mare fel.

Vizionând meciul de la Bistriţa am avut impresia că vizitez un pacient internat la urgenţă. Impresia a fost deplorabilă. Mi-a fost milă de cei care s-au compromis în terenul de joc. Iar silă îmi este de troglodiţii cu ştaif şi fişă de post care, prosteşte, mincinos sau iresponsabil, încearcă să convingă poporul că ei n-au nici o vină, că echipa a fost virusată din exterior, de forţe oculte şi iresponsabile.

Vorbăreţii din interiorul clubului şi goarnele lor din dotare brodează dramatic pe tema ultimului scandal de la Dinamo, pe tema trădării, a derapajelor comportamentale fără precedent şi a unei monstruoase coaliţii. Observarea superficială a evenimentelor creează impresia că sămânţa de scandal a constituit-o conflictul dintre Bratu şi N'Doye.

Că taberele ulterior formate se situează de partea unuia sau altuia dintre cei doi şi că scenariul acestui film are sursă de inspiraţie doar în prezent sau în trecutul apropiat. Să fim serioşi! Cangrena este adâncă. S-a format în timp. S-a format în perioada în care fotbaliştii au început să aparţină mai degrabă unuia sau altuia dintre acţionari şi mai puţin echipei. S-a format în perioada în care jucătorii erau protejaţi, titularizaţi şi salarizaţi î