Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta dă replica. "Mă despart de preşedinte, interesul naţional nu poate fi negociat şi supus unui compromis". Parlamentul adoptă o Rezoluţie privind bugetul UE

Publicat in Gandul, marți 20 noiembrie 2012 ·

Primul-ministru a declarat că se desparte de preşedintele Traian Băsescu, deoarece interesul naţional nu poate fi negociat şi supus unui compromis când este vorba de viitorul buget al UE. "Mă despart de preşedintele României când spun că interesul naţional nu poate fi negociat şi supus unui compromis. Mă consider responsabil pentru acest lucru. Toate instituţiile, Guvern, Preşedinţie, trebuie să se gândescă la interesul naţional", a spus premierul. Premierul Victor Ponta a prezentat punctul de vedere al Guvernului privind negocierile ce vizează bugetul UE. Grupul PDL nu participă la şedinţă. "Este procedura folosită în toate statel de drept. Este ceea ce face cancelarul german , ce fac toţi prim-miniştri.Nimeni nu participă la Consiliul European, reprezentându-se doar pe sine. Trebuie să existe o colaborare Preşedinţie - Guvern - Parlament. Beneficiile pentru România nu trebuie să fie secrete, nu este apanajul unui singur om", a declarat premierulu Victor Ponta în plenul reunit al Parlamentului. Fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, l-a criticat pe Emil Boc că şi-a cedat într-un mod ruşinos prerogativele către preşedintele Băsescu. Totodată, liberalul şi-a atenţionat şi colegii din USL. "Declaraţiile total neinspirate la adresa UE, la adresa unor lideri europeni, au fost o greşeala care riscă să ne pună într-o situaţie de ţară frustrată. Nu trebuie să existe ţâfnă, arţag, ci negocieri cu partenerii europeni. Dacă vrem ca Europa să ne respecte, trebuie să ne respectăm pe noi. Avem o contraperformanţă - 10% rată de absorbţie. Care este motivul pentru care cerem noi bani mai mulţi? Acest lucru este imputabil guvernelor Boc şi Ungureanu", a spus Tăriceanu. PDL a criticat discursul premierului, prin vocea deputatului Cezar Preda. "Toţi ce aţi făcut în şase luni arată că şi comportamentul şi atitudinea dvs nu sunt ale Uniunii Europene. După şase luni Guvernul Ponta este

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne, accesat de peste 8 milioane de ori

Ziua Constanta acum o ora
Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne – https://hub.mai.gov.ro/ a fost accesat de peste 8 milioane de ori și au fost create peste 452.000 de conturi (identități electronice). Aproape jumătate de milion de caziere eliberate

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 4 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Ce-si propune in program Gabriela Firea - primar general pentru București, orașul dorit de oameni!

Ziua News acum 20 minute
Comunicat de presa: București, 18 mai 2024 - Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 - 2028. Candidatul PSD își propune să continue proiectele începute în mandat

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum o ora
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 3 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°