Primul revolutionar care a ajuns in balconul Operei din Timisoara si s-a adresat miilor de protestatari, in decembrie 1989, Ioan Chis, se destainuie, pentru prima data in acesti ani, vorbind despre ceea ce a fost atunci, despre ceea ce este acum, scrie Agerpres.
Nu se simte reprezentat de actuala conducere a tarii, dar nu protesteaza. Nu crede ca ar mai avea curajul sa iasa in strada inca o data, desi - spune el - prezenta stare sociala "este prielnica" unei revolte, deoarece "stomacul comanda creierul".
Pentru curajul sau, la implinirea a 20 de ani de la Revolutia timisorenilor, Consiliul Judetean Timis l-a recompensat cu o placheta comemorativa. Ioan Chis nu a tinut mortis de functii sau privilegii, ii place sa spuna ca el este strungar si gradinar, iar la decernarea medaliei comemorative a avut probleme pe drum cu lantul de la bicicleta. Dar, a ajuns la timp.
Cand il privesti pe Ioan Chis, esti patruns de un fior: un barbat foarte puternic, inalt de vreun metru nouazeci, cu parul lung, saten-roscat caruntit, ce i se impleteste cu barba lasata asemeni pustnicilor, ii ascund obrajii rumeni, iar ochii intens albastri cu priviri senine intregesc portretul revolutionarului, scrie Agerpres. Nu e de mirare ca pe 20 decembrie 1989, atunci cand a batut si i s-a deschis poarta actorilor Teatrului National spunand ca vrea sa ajunga in balcon pentru a le vorbi oamenilor, nimeni nu i s-a opus, ci a fost condus inauntru.
"Este un adevarat labirint sa ajungi in balcon. La un moment dat, trebuie sa cobori niste trepte, pana spre subsol. Atunci, am simtit transpiratii reci pe spate si ca genunchii mi se taie. Inima imi batea in gat. Eram convins ca ma vor executa. Nu am aratat nimic din toata teama omeneasca in fata mortii. Daca era sa fie, trebuia sa sfarsesc demn. Zilele noastre sunt in mainile lui Dumnezeu. La un moment dat, am zarit
