Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O schiţă a pieţei din Odessa

Publicat in Jurnalul, miercuri 11 martie 2009 · ·

Îmi place spectacolul pieţelor dimineaţa. Am deprins obiceiul ăsta de la un poet de demult, a cărui amintire trece, fulgurant, ori de câte ori descopăr un nou "bazar" pe meridianele lumii. Aşa mi s-a întâmplat şi la Odessa într-o dimineaţă de februarie.

Doar că, de data aceasta, umbrei poetului i se alăturase, prea puţin discretă, "umbra" unui slujbaş SBU (serviciul de securitate ucrainean)... Dar, fiindcă de data aceasta scriu în Jurnalul de bucătărie, o să ignor prezenţa lui în mica vizită pe care vă îndemn s-o facem împreună în piaţa odessită - "bazarnaia"...

SALATE ŞI CONDIMENTE

După ce te strecori printre tarabele înghesuite unele în altele, pe care tronează grămezi cu obiecte fel-de-fel (de la şurubelniţe la hăinuţe; de la cârlige de rufe la perdele şi draperii), intrarea în sectorul alimentar al pieţei îţi dă sentimentul că ai ieşit "la larg". Primii care te întâmpină sunt vânzătorii coreeni, cu ochi migdalaţi, care îţi oferă salate marinate din legume sau fructe de mare. Morcovi, ardei, sfeclă roşie; alge, urechi-de-lemn, scoici, calamari... aparent preparate după o reţetă unică: trase în fir subţire şi marinate. Condimentele folosite diferă de la un produs la altul... Oh! Şi cât de variate sunt aceste condimente! Numele unora îţi este complet necunoscut. Oricum, le descifrez cu greu de pe cartoane scrise cu litere chirilice. Sunt zeci de sortimente, iar dacă nu ştii ce să cumperi, e suficient să-i spui vânzătorului la ce doreşti să le foloseşti. Îţi va face el combinaţia necesară... Condimentele sunt amestecate, date la morişcă, mixate din nou şi aşezate în cutiuţe sau în plicuri pe care Nasur, serviabilul vânzător cu alură arabă, îţi scrie la ce fel de mâncare îl vei folosi. Mai poţi alege din cutiuţele în care amestecurile sunt gata pregătite, unele dintre ele închipuind modele colorate atât de frumoase, încât parcă a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 9 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum o ora
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 59 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

VIDEO Jerry Seinfeld, boicotat în semn de protest la ceremonia de absolvire de la Universitatea Duke

HotNews acum 54 minute
Zeci de studenţi au părăsit duminică ceremonia de absolvire a Universităţii Duke, iar unii au scandat "Palestina liberă" pentru a protesta faţă de invitatul evenimentului, nimeni altul decât comediantul Jerry Seinfeld, relatează Reuters. Jerry Seinf

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar Nicuşor Dan se află pe poziţia 8, ca independent / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR), pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum 9 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum 31 minute
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum 48 minute
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum o ora
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°