Filmul "Toate panzele sus" i-a dat aura de legenda. Crede in Dumnezeu si in prieteni, iubeste Sibiul, orasul natal, ii place sa citeasca, sa cunoasca oameni, locuri, sa joace. Este actorul Ion Besoiu, un om care a vazut cu ochi de copil ce inseamna ororile razboiului, cu ochi de om mare, ce inseamna "tropaiala nebuna dupa globalizare".
"Nu trebuie sa pierzi vremea cu cineva intr-o conversatie, decat daca iti da mingea inapoi!", m-a atentionat actorul Ion Besoiu, de cum ne-am intalnit. Au urmat apoi cateva zeci de minute de plimbare prin Bucuresti, in incercarea de a gasi un loc in care sa putem lasa povestea sa-si "toarca" firul. Cine ar fi crezut ca in privirea unui om care nu sta prea mult pe ganduri atunci cand te apostrofeaza, fie ca ai stalcit un cuvant, fie ca ai avut indrazneala sa ripostezi "obraznic" la vreo remarca de-a domniei-sale, se tanguie atata sensibilitate si dor?
REVOLTA. Ion Besoiu, sau "capitan Lupan", numele cu care s-a pricopsit de cand cu filmul "Toate panzele sus", este un om greu de cunoscut. Se ascunde sub privirea-i cand blanda, cand taioasa, chicoteste strengareste la vreo aducere aminte, si repede ii vezi apoi ridurile incruntate pe fruntea-i lata, de parca retraieste scene dintr-un film, jucat in urma cu mai bine de 50 de ani, in care protagonistul era un tanar din Sibiu, care pasea in lumea actoriei, mai mult din intamplare: "Eram elev, cand Mircea Muresan, cu care am ramas foarte bun prieten, a fost luat in armata. El era actor la teatrul din Sibiu, coleg cu fratele meu mai mare, Avram. Se juca piesa «Argila si portelan». Trebuia sa-l inlocuiasca cineva. S-au gandit la mine. Le-a placut cum am jucat si mi-au zis: "Ramai cu noi!". Mai tarziu am dat la Academia de Teatru si Muzica din Sibiu, pentru ca imi placea sa scriu poezii si as fi vrut sa invat sa le recit frumos fetelor", se amuza actorul, dupa care redevine serios,
