Titus Ceia Daca multi dintre noi, de fapt o majoritate covarsitoare, am auzit macar in treacat cate ceva despre premiul Nobel sau premiile Oscar, mult mai putini sunt cei care au avut ocazia sa afle de existenta premiului Otto.
Timp de aproape doua secole, premiul Otto se acorda in fiecare an. In capitala Bavariei. Fara a avea notorietatea celorlalte doua pomenite inaintea lui, fara a aduce avantaje materiale considerabile sau recunoastere mondiala, premiul Otto a ramas in amintire ca un prilej binevenit de festivitati udate din belsug cu bere muncheneza. Meritul pentru care i se decerna cuiva premiul Otto era reprezentat de o gafa in acelasi timp publica si monumentala, gafa care sa intruneasca aprecierea generala intre toate celelalte gafe comise pe parcursul a 12 luni in intregul principat bavarez. Autorul gafei primea premiul Otto, adica un brevet in buna regula atestand aprecierea, insotit de o tichie verde - iarba cu trei clopotei de aur.
Chiar daca valtoarea revolutionara a anului 48 a intrerupt traditia iar reluarea spumosului obicei nu a fost hotarata nici pana in ziua de azi, cronicile lui Adalbert von Chamissso si Christian Barfeld au pastrat pentru memoria colectiva amintirea premiului Otto si intelegerea rolului sau aproape didactic intru apararea societatii de consecintele neglijentei gaunoase, fanfaronadei, inconsecventei, stangaciei si prostului gust.
Daca ar fi sa amintesc momente cu stralucire diamantina din traditia biseculara a primului premiu de nivel european pomenit in istoria moderna, as indrazni sa citez povestea burgmeisterului Johann Ludwig Trocht, care, prins de propria-i sotie cu pantalonii in vine si in plina actiune cavalereasca asupra tinerei Albertina Kramer (in chiar somptuosul sau birou din Primarie), s-a pierdut in asa hal cu firea incat a insfacat cu mana stanga ciocanelul de bronz de pe birou, l-a