Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craciunescu a despus, in sfarsit, juramantul

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 31 august 2012 ·

Nici bine nu s-a dat citire ordinii de zi a sedintei ordinare de Consiliu Local Municipal, ca fostul viceprimar PNL, actualul consilier local Neculai Enea, a propus ca ultimul proiect, privind validarea functiei de consilier local a lui Grigore Craciunescu, sa fie trecut ca prim punct pe ordinea de zi. Motivul invocat a fost acela ca ar trebui si Craciunescu sa ia parte la discutiile pe proiecte. Totusi, 12 consilieri locali au fost de acord sa se respecte ordinea de zi in forma initiala. Ca urmare, Grigore Craciunescu a fost spectator in sala de sedinte, pana la validarea sa, unde mai apoi a facut o serie de precizari pe proiecte. Comisia de validare, formata din patru membri, a fost de acord cu acceptarea mandatului lui Craciunescu. „Multumesc consilierilor locali ca m-au facut sa astept si ca am stat ca invitat la dezbaterea proiectelor de pe ordinea de zi, pana la ultimul punct cand am fost validat. Nu mi s-a dat voie sa imi exprim punctul de vedere fata de cele 23 de proiecte de hotarare, mai ales ca am fost votat de 3500 de pascaneni. Sper sa fie o colaborare intre mine si actuala conducere pe proiecte si spre binele acestei comunitati”, a declarat consilierul local PNL Grigore Craciunescu.

Nici bine nu s-a dat citire ordinii de zi a sedintei ordinare de Consiliu Local Municipal, ca fostul viceprimar PNL, actualul consilier local Neculai Enea, a propus ca ultimul proiect, privind validarea functiei de consilier local a lui Grigore Craciunescu, sa fie trecut ca prim punct pe ordinea de zi. Motivul invocat a fost acela ca ar trebui si Craciunescu sa ia parte la discutiile pe proiecte. Totusi, 12 consilieri locali au fost de acord sa se respecte ordinea de zi in forma initiala. Ca urmare, Grigore Craciunescu a fost spectator in sala de sedinte, pana la validarea sa, unde mai apoi a facut o serie de precizari pe proiecte. Comisia de val

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irlanda, Spania şi Norvegia au anunţat astăzi în premieră recunoaşterea oficială a statului palestinian

Mediafax acum 48 minute
UPDATE Spania va recunoaşte un stat palestinian începând cu 28 mai, a anunţat premierul spaniol Pedro Sánchez. UPDATE Premierul norvegian Jonas Gahr Støre a declarat miercuri: „Nu poate exista pace în Orientul Mijlociu dacă nu există recunoaştere”

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Romgaz primeşte ratingul „BBB-” cu perspectiva stabilă de la agenţia de evaluare Fitch. Este o premieră

Mediafax acum 23 minute
„Planuri mari pentru CAPEX: Romgaz are planuri ambiţioase de a dezvolta Neptun Deep, un proiect offshore de mare adâncime în Marea Neagră din România. Romgaz a achiziţionat o participaţie de 50% în proiect de la Exxon Mobil pentru 1 miliard de euro

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum o ora
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°