Considerat sport national, oina este consemnata a se practica in mod oficial in Romania din anul 1893, cand pe terenurile de la marginea Bucurestiului au fost organizate primele competitii de profil, cu mare priza la public. Specialistii sunt de parere ca acest sport, inrudit din punct de vedere al materialelor folosite (baston si minge) cu discipline mult mai raspandite in lume precum baseball-ul, cricket-ul, lapta, se practica pe teritoriul tarii noastre de sute de ani, fara a avea reguli scrise. Dupa cum mentioneaza cronici si hrisoave din timpul lui Vlaicu Voda, adica prin anul 1364, oina sau hoina, cum i se mai spunea, se juca pe teritoriul Tarii Romanesti, fiind raspandita la sate si comune. Mai tarziu, oina patrunde si in scoli, in cadrul educatiei fizice, iar in 1899, ministrul invatamantului, Spiru Haret, decide organizarea anuala a concursurilor scolare de oina.
Cu o origine pierduta undeva in negura vremurilor, jocul de oina se chinuieste sa supravietuiasca de la un an la altul. Pe nedrept sortit anonimatului de catre o societate putin dispusa sa-si redescopere obiceiurile traditionale, sportul national al romanilor se vede din ce in ce mai amenintat de pericolul disparitiei. Tinut in viata de pasiunea unor persoane care au practicat acest sport si care au acum posibilitatea sa-l ajute, jocul de oina continua sa refuze condamnarea la uitare.
Profesorii de oina sunt pe cale de disparitie
Lipsurile financiare si inexistenta mediatizarii au adus oina intr-o situatie dificila. Cea mai acuta problema cu care se confrunta aceasta disciplina sportiva o reprezinta scaderea numarului de profesori capabili sa-i invete si sa-i indrume catre oina pe tineri. Cu toate ca la nivelul scolilor generale din mediu rural mai exista ceva sperante, in zona invatamantului superior perspectivele sunt sumbre. Singura facultate care a i
