Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii din Sălaj au strâns mai mult de 72.000 de lei din amenzi

Publicat in Adevarul, luni 10 ianuarie 2011 ·

În prima săptămână din 2011, poliţiştii rutieri din judeţul Sălaj au constatat 7 fapte de natură penală şi 655 fapte contravenţionale. Oamenii legii au dat amenzi în valoare totală de 72.300 lei.

Contravenţional au fost sancţionaţi 76 de pietoni, care au traversat ori s-au deplasat neregulamentar pe drumul public, 13 persoane care s-au deplasat pe biciclete sau mopede neechipate corespunzător, 2 persoane care conduceau căruţe, fără ca acestea să fie echipate corespunzător şi un număr de 564 conducători auto pentru diferite abateri (193 au condus autovehicule cu viteză peste limita legală).

“Pe lângă amenda primită 24 de şoferi, au rămas şi fără permisul de conducere, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce (6 - pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 3 - pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h, 12 - pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depăşire şi 3 - pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau vehiculelor în drept, ori ca urmare a circulaţiei pe contrasens)”, explică Mariana Criste, purtător de cuvânt al IPJ Sălaj..

De asemenea au fost reţinute şi un număr de 4 certificate de înmatriculare pentru conducerea autovehiculelor cu defecţiuni tehnice, inspecţie tehnică periodică expirată sau lipsa poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

Valoarea totală a amenzilor a fost de 72.300 de lei.

“În perioada menţionată, pe raza judeţului Sălaj s-a înregistrat 1 accident de circulaţie grav soldat cu 1 rănit grav”, mai spune Criste.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Klaus Iohannis și-a depus cererea de pensionare din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”, pe care l-a ţinut blocat 27 de ani

Libertatea acum 20 minute
După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul de profesor de Fizică a fost rezervat de Klaus Iohannis la Colegiul Național "Samuel von Brukenthal" din Sibiu, acesta s-a eliberat în urma cererii de pensionare depuse de preşedinte, informeaz

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

Ziua Constanta acum o ora
Catedra de profesor de Fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă și poate fi ocupat de un titular. După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a elib

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum 54 minute
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum o ora
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 2 ore
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj: “Gata cu vorba! Acum la treabă!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Clubul CFR Cluj a anunţat, marţi, revenirea antrenorului Dan Petrescu pe banca tehnică a echipei. “Tehnicianul care a contribuit decisiv la câştigarea ultimelor noastre cinci titluri consecutive de campioană, dar şi a numeroaselor rezultate remarcab

Facebook și Instagram, anchetate de Comisia Europeană pentru încălcarea Actului legislativ privind serviciile digitale

Ziare.com acum 51 minute
Comisia Europeană a iniţiat, marţi, 30 aprilie, proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Meta, furnizorul Facebook şi Instagram, să fi încălcat Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA). „Această Comisie a creat mijloace de p

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°