Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul suedez de finanţe: Criza din zona euro se va agrava

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 8 septembrie 2012 ·

Criza din zona euro se va agrava şi Grecia ar putea ieşi din uniunea monetară într-un an, a declarat sâmbătă ministrul suedez de finanţe, Anders Borg (foto), într-un interviu acordat radioului public suedez şi citat de France Presse, potrivit Mediafax.

'Nu cred că am asistat deja la ceea ce este mai rău în ţări ca Spania şi Grecia. (Aceste ţări) au probleme atât de grave încât Europa se va afla într-o postură dificilă în următoarele şase până la 12 luni', a avertizat Borg.

Ministrul suedez de finanţe, a cărui ţară nu face parte din zona euro, a declarat că nu ar fi surprins dacă Grecia se va vedea nevoită să părăsească zona euro într-un viitor previzibil. În opinia sa, chiar în cazul unui 'sprijin amplu' faţă de această ţară în Europa, 'nu se poate exclude posibilitatea ca Grecia să se găsească în situaţia de a părăsi (zona) euiro în şase, nouă sau 12 luni'. 'Băncile din Europa sunt pregătite pentru problemele cu Grecia', a spus el, recunoscând că lucrurile ar putea deveni 'mult mai complicate în Europa'.

Pe fondul îngrijorărilor cu privire la Grecia, EFE transmite că principalele sindicate din această ţară au protestat sâmbătă după-amiază la Salonic, al doilea oraş ca mărime al ţării, împotriva noilor măsuri de austeritate pe care le are în vedere guvernul condus de conservatorul Andonis Samarás.

Protestele au fost convocate de GSEE şi ADEDY, principalele confederaţii sindicale din sectorul privat şi public, profitând de faptul că sâmbătă începe la Salonic (nord) Târgul Internaţional de Comerţ, unde în mod tradiţional liderii eleni îşi prezintă an de an viziunea privind politica economică. AGERPRES.

Criza din zona euro se va agrava şi Grecia ar putea ieşi din uniunea monetară într-un an, a declarat sâmbătă ministrul suedez de finanţe, Anders Borg (foto), într-un interviu acordat radioului public suedez şi citat de France P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum 40 minute
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 46 minute
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum o ora
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum o ora
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum o ora
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 2 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

22°
lun.

7°/22°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°