Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sub pseudonimul Mona (de Corina Dragotescu)

Publicat in HotNews, vineri 11 august 2006 ·

"Dincolo de dezamagiri, asistam la prabusirea unui intreg sistem de valori creat dupa 1990. Ceea ce se intampla astazi trebuia sa fi iesit la iveala inca din primii ani."

Pentru omul politic Mona Musca, gestul facut ieri, de a recunoaste colaborarea cu fosta Securitate, este tardiv. Timp de un deceniu, doamna Musca a fost un etalon al politicii. Agreabila, deschisa, mereu binevoitoare, parea ca este o gura de aer proaspat pe scena fetida a politicii.

Era aproape de neimaginat ca o asemenea persoana ajunsa in varful topului increderii electoratului sa aiba lucruri atat de murdare de ascuns. In mod paradoxal, dupa ce adversarii politici au incercat, fara succes, sa o doboare de pe soclu, Mona a fost doborata de Dana, ivita din dosarele gri ale trecutului. Problema morala este, in aceste zile, prima de discutat.

Ca acesti oameni vor mai avea sau nu cariera politica este optiunea electoratului si ea se va putea testa daca se introduce votul uninominal. Ceea ce trebuie analizat este atitudinea celor care si-au ascuns trecutul atatia ani.

Ce i-a oprit sa-si recunoasca greselile trecutului? Justifica o cariera politica buna minciuna pe care este construita? La modul absolut, nimic nu-i scuza pe acesti politicieni de fatarnicia comportamentului lor.

Privit in acest context, cazul Mona Dana Musca nu are nicio justificare credibila, oricat ar incerca fostii colegi sa o descrie astazi drept o apropiata a studentilor, in acel sistem opresiv. Mona Musca a inselat electoratul, considerandu-l prost de-a dreptul. Daca recunostea de la bun inceput ca a avut un angajament cu fosta Securitate, poate era iertata.

Dar ea nu a facut altceva decat sa perpetueze metodele securiste dupa ‘90, ascunzandu-se, de data asta, sub pseudonimul Mona. Chiar si in ultimul moment, pe scari la CNSAS, ea a luat in deradere demersul, spunand

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi

Mediafax acum 38 minute
Starea lui Florin Piersic este gravă, spun medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular. Punctul de plecare al sepsisului este proteza totală de genunchi, dar actorul are şi alte afecţiuni, cea mai gravă fiind cea c

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 37 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 39 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 4 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 39 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°