Politicieni, jurnalişti s-au întrecut în a repeta până la saturaţie clişeul privind reformarea clasei politice prin renunţarea la votul pe listă.
Dezastrul votului uninominal pare a fi acum, după anunţarea rezultatelor, mai mult decât o teză. E o axiomă. Politicieni, jurnalişti, membri ai aşa-zisei societăţi civile se întrec în a-l denunţa cu acelaşi entuziasm debordant cu care, nu demult, îl elogiau.
Şi-a spus cuvântul, ca de obicei, disponibilitatea elitei noastre politico-culturale de a se isteriza pe moment, dând curs unei îndelungi tradiţii româneşti de supunere la focul de paie al clipei.
Ca şi în cazul perioadei în care votul uninominal era ridicat în slăvi, şi în cazul perioadei prezente se impun nuanţările.
Într-adevăr, votul uninominal e un dezastru.
În nici un caz însă, pentru că politicienii situaţi pe primul loc au pierdut în favoarea altora de pe locul al doilea sau chiar al treilea:
1. Au pierdut în favoarea candidatului reprezentând tot partidul lor.
Eşecul de la nivel individual nu s-a repetat la nivel de partid.
Dacă partidul ar fi avut 50% din voturi, numărul mandatelor ar fi fost mult mai mare şi, astfel, ar fi intrat şi cei de pe locul întâi, şi cei de pe locurile următoare.
2. Nimeni nu i-a oprit pe candidaţii unui partid să obţină 50% plus unu pentru a nu mai aştepta redistribuirea.
Votul uninominal e un dezastru, pentru că el n-a reuşit să reformeze clasa politică mai mult decât votul pe listă.
Nu-i exclus ca, păstrându-se formula de vot tradiţională, pe listele unui partid să nu mai fi apărut corupţii, traseiştii şi neica-nimeni de acum.
De ce n-a reuşit votul uninominal să aducă reformarea clasei politice?
1. Pentru că el a fost impus de sus în jos, şi nu de jos în sus, cum ar trebui când vine vorba despre o