Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horoscopul CHINEZESC: INTRĂM sub semnul ŞARPELUI DE APĂ! CE NE ADUCE (Video)

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 10 februarie 2013 ·

Pe 10 februarie 2013 începe anul Şarpelui de Apă, care durează, conform zodiacului chinezesc, până pe data de 31 ianuarie 2014.

Conform tradiţiei chinezeşti, un Şarpe în casă este de bun augur, deoarece familia nu va suferi de foame! Anul 2013 este caracterizat de schimbări bruşte şi surprize, iar unul dintre lucrurile pe care se pune accentul în această perioadă este familia.

Se spune că elementul apă aduce schimbarea, dinamismul, dar şi instabilitatea. În horoscopul chinezesc, Şarpele reprezintă misterul, frumuseţea, sacrul şi înţelepciunea, iar specialiştii asiatici în astrologie spun că acesta aduce o perioadă dominată de elemente contradictorii: schimbare, dar şi dinamism, iubire, prosperitate.

Aducătoare de noroc

Şarpele de Apa ar mai aduce, potrivit tradiţiei asiatice, o perioadă în care dragostea şi prosperitatea se vor face simţite. Se crede că Anul Şarpelui reprezintă o perioadă benefică din punct de vedere financiar, mai ales pentru oamenii de afaceri, pentru liderii de opinie şi pentru toţi cei care sunt motivaţi în acţiunile lor.

Elementul cosmic al anului este Apa Neagră, iar culorile dominante în Anul Şarpelui sunt negru, albastru şi verde, considerate aducătoare de noroc în perioada menţionată. Apa este un element caracterizat de mobilitate.

Acesta este elemental care aduce în 2013 instabilitate, fertilitate şi schimbări neaşteptate. De aceea astrologii chinezi şi nu numai ei avertizează că este important ca în această perioadă să fie făcute planuri riguroase, să fie analizate foarte bine acţiunile întreprinse şi să fie luate toate măsurile de precauţie.

Diverse arii existenţiale

Partea pozitivă în anul Şarpelui de Apă o reprezintă posibilitatea de schimbare a vieţii şi oportunităţile care apar pentru realizări în diverse arii existenţiale. Se spune că cele mai mari şanse de reuşită le au

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis în bătaie lângă parcul Crângași

HotNews acum 31 minute
O incident violent a avut loc marți seară pe Bulevardul Constructorilor din Bucuresti, lângă Parcul Crângasi, în urma căruia un bărbat a fost ucis, potrivit televiziunilor de știri. Politie cu girofarFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Bărbatul deced

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum o ora
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum 12 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 4 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 3 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 19 minute
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Intervenţie a pompierilor din Timiş pentru salvarea unei vaci care a rămas blocată în noroi - FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din judeţul Timiş au fost chemaţi să salveze o vacă ce a rămas blocată într-o groapă cu noroi. Mai puţin de o oră a durat intervenţia pompierilor, iar animalul a fost eliberat.

Ciolacu: Gabriela Firea va câştiga Primăria Generală / Nu văd niciun motiv de ce l-ar vota pe Nicuşor Dan / Nu am discutat cu domnul Piedone de când a început campania şi nu o să discut până la sfârşitul campaniei

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, va câştiga alegerile şi a precizat că nu vede niciun motiv pentru care alegătorii să îl voteze pe Nicuşor Dan.

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: George Simion

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este George Simion – politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

A fost dezvelit primul portret oficial pictat al regelui Charles al III-lea. Motivul pentru care are un fluture pe umăr - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Palatul Buckingham a dezvelit marţi primul portret oficial pictat al Regelui Charles al III-lea de la încoronarea sa, realizat de celebrul artist britanic Jonathan Yeo. Tabloul îl înfăţişează pe rege din faţă, îmbrăcat în uniforma Gărzilor galeze, r

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

11°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°