Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolăescu: Institutul de Oncologie de la Iaşi este ultraprioritate. Am dat ordin să se facă angajări

Publicat in Romania Libera, luni 17 iunie 2013 ·

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că Institutul Regional de Oncologie de la Iaşi reprezintă o "ultraprioritate", având în vedere că instituţia este nouă, finalizată, dar nu are personal, şi că a emis un ordin pentru a se face angajări, scrie Mediafax.

"Sunt două unităţi spitaliceşti care am considerat noi că au ultraprioritate, pentru că sunt două instituţii care nu pot funcţiona şi ele sunt noi. Vă dau exemplul Institutului Regional de Oncologie de la Iaşi. El este gata, are tot ce-i trebuie, nu are personal. Deci este clar că dacă vrem să-i dăm drumul să lucreze şi să facă bine pacienţii de la Iaşi, are nevoie de persoanal. Şi am considerat că este ultraprioritate", a spus Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a precizat că în ceea ce priveşte restul unităţilor spitaliceşti, se va proceda la o persoană angajată pentru o persoană care pleacă, urmând a se face o deblocare a posturilor în întreg sistemul sanitar după rectificarea bugetară.

Citeşte şi O nouă secţie de oncopediatrie, inaugurată de 1 iunie în Capitală. Ce spune Arafat despre noua secţie

"Iar ca rezolvare, după rectificarea bugetară, în funcţie de câţi bani vom avea - pregătim, noi am pregătit deja, dar, sigur, până nu avem calculele făcute pe banii care ni se vor da, nu vă pot spune azi - se va face o deblocare în tot sistemul sanitar. Dar trebuie să corelăm deblocarea de posturi cu resursa bugetară, altfel creăm posturi, dar nu avem cu ce să le plătim", a spus Nicolăescu.

El a arătat că media deficitului de posturi în spitale variază între cinci şi opt la sută.

Un număr de 397 de posturi vacante existente la Institutul Clinic Fundeni Bucureşti şi la Institutul Oncologic Iaşi ar putea fi ocupate în 2013, cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal aprobate, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 6 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 9 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°