Artişti de primă clasă pe plan mondial vor aduce anul acesta Clujul în atenţia iubitorilor de muzică din întreaga Europă. Administratorii stadionului Cluj Arena negociază în prezent cu patru firme de impresariat.
Printre numele vehiculate se numără Brian Adams, Robbie Williams, Jean Michel Jarre şi Roxette. „Deocamdată nu am semnat niciun contract. În momentul în care vom stabili cine va concerta pe Cluj Arena, vom face un anunţ oficial", a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.
Scorpions, pe „Cluj Arena"
VIDEO Trupa Smokie a alungat ploaia de pe Cluj Arena
În opinia lui Alin Tişe, organizarea unor concerte pe Cluj Arena cu artişti consacraţi înseamnă un venit în plus în vistieria Clujului. „Stadionul îşi va dovedi şi prin organizarea unor concerte utilitatea. Vorbim de bani aduşi colateral, inclusiv pentru hotelurile şi restaurantele din Cluj", a precizat preşedintele CJ Cluj.
Stadionul Cluj Arena a fost inaugurat toamna trecută, printr-un concert susţinut de legendara trupă rock Scorpions, în prezenţa a peste 40.000 de oameni.