Are aproape un miliard de fani şi poate tot atâţia duşmani.

Se răţoieşte la „Licuriciul cel Mare" atunci când nu-i convine ceva şi îi ironizează cu o naturaleţe debordantă pe liderii europeni care s-au îndoit de capacităţile sale şi care acum îi zgârie pe la uşă. Ţara sa a devenit un model în regiune, iar el, ca om politic, un lider respectat de zeci de state. Doamnelor şi domnilor, ne zâmbeşte, de pe coperta revistei „Time", premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan. „Un islamist care poartă costum de businessman, dar se roagă în moschee. Noi nu putem să ne identificăm cu unul ca el". Aşa îl caracteriza pe premierul turc Essam Erian, un lider de top al Frăţiei Musulmane din Egipt. Însă pentru ţările islamiste, care au trecut prin Primăvara Arabă, Turcia reprezintă dovada cea mai vie că un stat se poate moderniza păstrându-şi tradiţiile şi religia. Poate tocmai de aceea Erdogan a fost desemnat cel mai admirat politician din lume în 2010, în urma unui sondaj realizat de către Universitatea din Maryland în colaborare cu Zogby International. Şi sigur, tot din acest motiv, preşedintele SUA, Barrack Obama, declară cam o dată pe lună că SUA sunt cel mai bun prieten al Turciei. În ultimii opt ani, Erdogan a reuşit să facă din ţara sa un model economic şi politic în regiune. În timp ce ţările din Uniunea Europeană se zbat să iasă din recesiune şi luptă cu criza, Turcia se laudă cu o creştere economică de 10,2% în prima jumătate a anului, devansând China. Deficitul bugetar de numai 1% din PIB şi datoria publică de aproximativ 40% fac din Turcia una dintre puţinele ţări europene care mai îndeplinesc criteriile impuse chiar de ele însele. Sub domnia lui Erdogan (pentru că trebuie să admitem, premierul turc are adesea un comportament autoritar extrem), Turcia a cunoscut cea mai mare dezvoltare a sa atât în plan economic, cât şi politic. Şi cu toate că peste 40% din expo