Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revendicarile sindicalistilor s-au desfiintat

Publicat in HotNews, luni 7 ianuarie 2008 ·

Trei analisti economici afirma ca revendicarile sindicatelor referitoare la buget si acuzatia ca salariatii sunt dezavantajati de impozite in favoarea patronilor nu au baza reala. Cinci blocuri sindicale au cerut, luni, la Cotroceni, impozite mai mari pentru fondurile de formare profesionala, accidente de munca si sanatate. Insa reprezentantii Guvernului le-au respins solicitarile si au stabilit ca vor relua discutiile, dar peste o luna, cand reprezentantii salariatilor trebuie sa vina si cu o strategie, pentru masurile pe care le propun.

"Reducerea contributiilor sociale vine in beneficiul angajatorilor, in detrimentul salariatilor", spuneau sindicatele, saptamana trecuta, cand au cerut o ordonanta de urgenta prin care sa fie modificata Legea bugetului pentru 2008.

Luni, la Cotroceni, reprezentantii salariatilor (Confederaţia Naţionala Sindicala "Cartel Alfa", Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţionala a Sindicatelor Libere din România - Fraţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România si Meridian) au cerut adoptarea unor masuri pentru stimularea angajarii si largirea bazei de colectare a bugetului asigurarilor de stat care sa vina in sprijinul masurilor de conversie si recalificare profesionala. Insa, atat analistii, cat si Guvernul, au aratat ca revendicarile sindicalistilor nu se sustin si nici nu sunt acoperite de un plan coerent.

Guvernul, reprezentat de ministrul Muncii, Paul Pacuraru, cel al Economiei si Finanţelor, Varujan Vosganian si secretarul general al Guvernului, Ilie Bolojan, a cerut reprezentantior sindicali sa revina la masa discutiilor cu un plan bun de masuri care sa acopere revendicarile pe care le sustin.

Sunt bani de formare profesionala. De la UE

Solicitarea sindicalistilor de cotizatii mai mari pentru formarea profesionala, nu se sustine, este de parere analistul

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 53 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Furtuni cu grindină în mai multe județe din țară. Imagini cu bucățile de gheață care au afectat grădinile oamenilor

Libertatea acum 24 minute
Ploi torenţiale însoțite de grindină au afectat duminică mai multe județe din țară, în special pe cele din vest. Efectele vremii rele au fost surprinse de localnici în mai multe imagini distribuite pe reţelele.

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 45 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°