Serviciile secrete există în mod oficial în spaţiul românesc de un secol şi jumătate. În perioada comunistă numai secrete n-au fost. În prezent, Serviciul Român de Informaţii scoate capul în lume cu câte o stenogramă din convorbirile telefonice ale mai-marilor zilei

12 noiembrie 1859. Aceasta este data naşterii primului serviciu românesc specializat în obţinerea de informaţii, conform revistei „Intelligence", editată de Serviciul Român de Informaţii. În cadrul reformelor domnitorului Alexandru Ioan Cuza se înscrie şi crearea unei secţii în Marele Stat Major care să funcţioneze ca serviciu de informaţii al armatei.

În 1889, viitorii spioni erau instruiţi la Şcoala Superioară de Război, în cadrul unui curs care trata „serviciul informaţiilor". Cursanţii erau învăţaţi cum să culeagă informaţiile importante deţinute de posibilii inamici: sustragerea de documente, tehnicile de acoperire, etc.

Răscoala ţărănească de la 1907 - un mare eşec pentru structurile de informaţii româneşti. Începând cu acest moment se acordă o mai mare atenţie pericolelor care ameninţă ordinea publică şi siguranţa statului. Apar agenţii acoperiţi şi numele conspirative.

La 1913 e adoptată o lege care pedepseşte trădarea de ţară şi spionajul în favoarea străinilor cu închisoarea de la 2 la 15 ani.

Primul Război Mondial găseşte România nepregătită din punct de vedere al serviciilor de informaţii. Majoritatea ţărilor din Europa, inclusiv vecinele României, investiseră masiv, până atunci, în aceste structuri.

La 1924, Mihail Moruzov, fost ofiţer de Siguranţă, este numit în fruntea Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române. Moruzov este cel care introduce primii civili în structurile secrete, după un model importat din Occident. Funcţionarii civili sunt folosiţi pentru culegerea informaţiilor care vizează armata. La sfârşitul anilor ‘20,