Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De unde ia Mazăre bani? 10.000 de lei de la ziarişti!

Publicat in Adevarul, marți 18 octombrie 2011 · ·

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, se războieşte cu presa locală, find în proces cu cotidianul Ziua de Constanţa, de la care a cerut despăgubiri de 200.000 de lei, dar a obţinut doar 10.000 de lei.

Mazăre a mai obţinut în 2008 daune morale de 50.000 de lei de la ziarista Feri Predescu pentru o relatare de presă pe care a contestat-o în instanţă. „Procesul cu Ziua de Constanţa continuă, iar primarul a omis să declare tot“, a declarat Emilian Andrei, redactorul-şef al ziarului. „Pretenţiile lui Mazăre au fost cuantificate de acesta la 200.000 de lei. În urma soluţiei pronunţate de Judecătoria Braşov şi menţinută în fazele de apel şi de recurs, la termenul din octombrie 2011, s-a decis despăgubirea lui Mazăre Radu-Ştefan cu doar 5% din pretenţiile exprimate de acesta în cererea de chemare în judecată. Deşi ar fi vrut să pună Ziua de Constanţa într-o situaţie dificilă din punct de vedere financiar, ca o răsplată pentru dezvăluirile care apar constant în ziarul nostru, primarul nu a reuşit. Ziarul, în solidar cu autorul materialului incriminat de edilul Constanţei, a achitat pe data de 17.10.2011 suma de 10.000 de lei“, a arătat redactorul-şef.

Magistraţii au consfinţit cele scrise de ziarişti

Emilian Andrei a făcut precizări şi legat de articolul „Ilegalităţile lui Dorel Vlad sprijinite de Mazăre“, cel care a declanşat furia justiţiară a primarului. „Este de menţionat că, în timp ce soluţia procurorilor DNA Constanţa a fost de neîncepere a urmăririi penale, judecătorii Tribunalului Braşov au decis, printr-o sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă, că dreptul de proprietate asupra terenului disputat îi aparţinea lui Andrei Nanu, astfel cum s-a consemnat în articol, Hotărârea de Consiliu Local iniţiată de Mazăre pentru atestarea dreptului de proprietate a SC Mamaia SA asupra terenului fiind ulterioară actului de proprietate al lui Nanu“, expl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°